UPDATE | Răsturnare de situație! De ce au descins, de fapt, procurorii DNA la sediul FRF

14 Martie 2018

UPDATE | Procurorii DNA au descins astăzi la sediul Federației Române de Fotbal, motivul fiind, de fapt, plângerea făcută de Tudor Iacov la finalul anului 2017, susține Gazeta Sporturilor.

Astfel, "vizita" făcută de DNA la sediul FRF nu ar avea legătură cu dezvăluirile lui Răzvan Burleanu despre Ionuț Lupescu, ci cu o plângere penală făcută la sfârșitul anului 2017 de Napoleon Tudor Spartacus Iacov, președintele clubului de fotbal feminin Progresul București, care activează în liga a 2-a.

Tudor Iacov, fratele lui Costi Iacov, fostul candidat la președinția FRF în 2010, acuză printre altele ilegalitatea comitetului executiv, zecile de decizii luate, contractul lui Daum, centrele de excelență și modalitatea în care au fost introduse în competetiții.

-----------------------------

Știrea inițială

Procurorii DNA au ajuns miercuri la sediul Federației Române de Fotbal, cu doar o lună înainte de alegerile pentru șefia acestui for. Potrivit surselor citate de Realitatea TV, ar fi vizate contracte semnate în perioada 2006-2010.

DNA a luat în vizor federația Romnă de Fotbal. Procurorii au descins miercuri la sediul federației, unde au cerut mai multe documente care au legătură cu perioada 2006-2010.

În perioada respectivă, FRF era condusă de fostul președinte, Mircea Sandu. Unul dintre actualii candidați la președinția FRF, Ionuț Lupescu, ocupa atunci funcția de director general.

”Federația Română de Fotbal a pus la dispoziție, ca de fiecare dată, toate informațiile și documentele solicitate de autoritățile abilitate ale statului. Fiind vorba de o anchetă în curs, nu putem oferi mai multe detalii”, a precizat FRF pentru Realitatea TV.

Contextul în care a avut loc descinderea procurorilor DNA este următorul: actualul președinte, Răzvan Burleanu, a publicat pe blogul său, în ultimele zile, mai multe dezvăluiri despre activitatea din FRF din perioada 2006-2010, adresând mai multe întrebări principalului său contracandidat, Ionuț Lupescu. Printre neregulile semnalate de Răzvan Burleanu se numără și un "artificiu" prin care Ionuț Lupescu ar fi încasat 300.000 de euro în urma unor contracte încheiate între Federație și firmele deținute de fostul internațional, în perioada în care acesta a activat la Casa Fotbalului.

Răzvan Burleanu a mai dezvăluit, printre altele, că "Lupescu, Prunea & Nașu au cumpărat ceasuri de lux din banii FRF".

"Vom sesiza Parchetul. E vorba de abuz în serviciu și delapidare", a declarat Răzvan Burleanu, chiar astăzi, 14 martie.

"Acum le-am căutat, acum le-am găsit, acum le-am publicat. Am început să caut acum trei săptămâni, când Ionuț Lupescu și-a anunțat candidatura. Nu am avut timp să ne ocupăm de aceste lucruri în 2014", a mai spus Burleanu, tot astăzi, întrebat fiind de ce abia acum s-a sesizat în privința neregulilor găsite la Federația Română de Fotbal.

Alegerile la FRF vor avea loc pe data de 18 aprilie.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?