Un tânăr amenință că se sinucide. Mascații și medicii încearcă să-l oprească

30 Ianuarie 2018

Viață pe muchie de cuțit pe strada Leandrului din Timișoara. Un tânăr de 33 de ani, bolnav psihic, spun polițiștii, amenință că se sinucide. Trupele speciale ale IPJ Timiș, medicii de la ambulanță, dar și ceilalți polițiști trimiși la fața locului încearcă să îl convingă să renunțe.

La momentul redactării acestei știri, forțele de ordine și cei de la ambulanță se află la fața locului. Polițiștii și medicii încearcă să îl convingă pe tânăr să nu își pună capăt zilelor, scrie tion.ro 

Din primele informații, se pare că este vorba despre un tânăr de 33 de ani cunoscut cu probleme psihice. Bărbatul, spun cei de la fața locului, nu ar fi fost violent până acum când are halucinații. El locuiește împreună cu mama lui și în timpul crizei a reușit să pună mâna pe un cuțit cu care amenință că își ia viața.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?