Un ministru recunoaște: birocrația l-a învins!

22 Octombrie 2018
Anton Anton
Anton Anton

Ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că birocraţia l-a „învins” în sensul în care nu a elaborat la timp metodologia pentru introducerea gazelor în comunităţile locale.

Aveţi dreptate, nu am reuşit să scot, şi este vina mea, metodologia în termenul de 60 de zile. Aveţi perfectă dreptate şi nu am să vă contrazic aici. Recunosc că birocraţia m-a învins, dar nu pentru tot timpul, deci m-a întârziat puţin, metodologia este făcută. Dacă vă imaginaţi că metodologia a însemnat doar să luăm cu copy-paste din metodologia veche, vă înşelaţi amarnic, metodologia nouă este mult mai simplă şi mult mai clară, pentru că asta a fost solicitarea primarilor cu care am stat de vorbă”, le-a spus ministrului Energiei, Anton Anton, deputaţilor prezenţi în plen la dezbaterile de luni de la Ora Guvernului.

Contactat de Mediafax după dezbatere, Anton Anton a spus că s-a referit la metodologia de introducere a gazelor în comunităţile locale.

„Metodologia de introducere a gazelor în comunităţi, e vorba de metodologia prin care unităţile administrativ teritoriale au dreptul să-şi liciteze sistemele de gaze”, a indicat ministrul Energiei.

Ministrul Energiei, Anton Anton, a anunţat, la discuţiile din plenul Camerei Deputaţilor pe tema legii offshore, că România este în discuţii pentru a introduce o inovaţie destul de rară în Europa, anume „stocarea energiei electrice în gaze” la Craiova.



Anton a mai spus că ministerul pe care îl conduce primeşte prin legea offshore „mai multe sarcini decât ne-am fi dorit”, cum ar fi acordarea de avize.

De asemenea, ministrul Energiei a adăugat că cifra vehiculată pentru rezervele de gaze din Marea Neagră, de 200 de miliarde de metri cubi, este o estimare „cu probabilitate 50%”.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?