Un ministru anunţă: "Proiectul pentru parteneriatul civil va fi depus săptămâna viitoare"

8 Octombrie 2018

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a anunţat luni că săptămâna viitoare va fi depus la Parlament un proiect de lege privind parteneriatul civil.

"Vreau să vă spun că acest proiect este aici şi este completat, este complet, a fost discutat cu partenerii din societatea civilă, cu actorii sociali, cu formaţiunile politice şi acest proiect urmează să fie depus săptămâna viitoare de colegi parlamentari. În mod special avem aici câţiva deputaţi care sunt implicaţi, aş sublinia pe domnul deputat Florin Manole, dar şi alţi parlamentari din tot spectrul politic care vor împinge înainte acest proiect. Nu pentru a crea noi disensiuni, ci pentru a crea noi soluţii", a declarat Negrescu, citat de Agerpres.

El a făcut aceste precizări în contextul referendumului pentru redefinirea familiei organizat în weekend, despre care a spus că "nu are câştigători şi nu are pierzători".

"Zilele trecute, într-adevăr (...), a fost organizat un referendum care nu are câştigători şi nu are pierzători. Are doar un singur mesaj, un mesaj că, în definitiv, trebuie să găsim acele proiecte, acele soluţii care, indiferent de opţiunile fiecăruia, ne pot împinge înainte. Există o parte din aceste soluţii care pot fi împinse înainte şi pot fi promovate la cel mai înalt nivel. În sensul acesta am remarcat în diferitele intervenţii publice, de ieri sau şi de astăzi, faptul că foarte mulţi actori sociali şi politici subliniau ideea de a găsi un nou cadru legal pentru a reglementa ceea ce înseamnă viaţa de zi cu zi a cuplurilor necăsătorite, subliniind în acest sens ideea parteneriatului civil", a spus Victor Negrescu.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
KOSMO
09 Oct 14:40
Să te împingă pe tine înainte și înapoi, noi nu vrem să fim împinși de nimeni
Răspunde
0 0
Fane
09 Oct 06:58
b$dul e foarte rapid cind e vorba de ... parteneri ! E mai greu cind e vorba de traditionalisti, acolo nu poate face nimic fara referendum !
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?