Un magistrat a depus la DNA o plângere penală pe numele lui Zgonea şi al ambasadorului SUA

20 Mai 2016

Pe rolul DNA s-a înregistrat plângerea penală prin care magistratul Florica Roman, trimisă în judecată de DNA, cere arestarea ambasadorului american, Hans Klemm, şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, parchetul analizând dacă faptele sesizate atrag competenţa DNA, scrie Mediafax.

"S-a înregistrat plângerea pe rolul DNA. Direcţia Naţională Anticorupţie verifică dacă faptele atrag competenţa instituţiei", a precizat pentru MEDIAFAX Biroul de Presă al DNA.

"Am trimis o plângere penală la DNA pe data de 18 mai 2016 împotriva numiţilor Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, şi Valeriu Zgonea, Preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru comiterea infracţiunilor de cumpărare, respectiv trafic de influenţă, solicitând în acelaşi timp luarea în considerare a arestarii preventive a acestora", scrie magistratul pe blogul său .

Florica Roman menţionează că plângerea a fost făcută după ce, "într-o conferinţă comună de presă, ţinută pe data de 13 mai 2016, aceştia au recunoscut public că şi-au folosit influenţa pentru a promova şi urgenta adoptarea unor legi, susţinute de SUA", precizează judecătoarea.





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?