În cercurile în care am discutat despre subiect au fost în principal două obiecţii cu verdict negativ faţă de discurs.
Unu: expunerea de la Timişoara are o puternică încărcătură politică ce ar putea crea impresia că şeful SRI „face recomandări“ ce ies din fişa postului. Problema valorilor pe care le apără SRI nu este una de filozofie, este de legalitate, descrisă în termenii Constituţiei şi a legii de organizare şi funcţionare - mi s-a spus.
Doi: o atare abordare politică personalizată combate însăşi teza ruperii cu trecutul conţinută în alocuţiune. Nu poţi obţine alte rezultate pornind de la acelaşi mod de a te interfera în viaţa social-politică - au adăugat alte voci.
În opinia mea, ambele aserţiuni păcătuiesc prin faptul că nu ţin cont de contextul excepţional în care s-au produs asumpţiile lui E.Hellvig.
Un context în care, în tăcerea unei instituţii care nu are cum să evolueze reactiv, în combatere, la zvonuri şi şoapte de coridor (nici atunci când iau configuraţie publică), s-au intensificat campaniile de dezinformare în care SRI este plasat în zona gri de susţinere tacită de derapajelor antidemocratice, a unei linii naţionaliste, autohtoniste, cumva anti-europene şi anti-americane, în general a unei forme de democraţie iliberală, de autoritarism.
Confuzia este întreţinută abil şi de unele grupuri cu vizibilitate şi influenţă afiliate în trecut fostului lider liberal. Ea are însă şi multe „izvoare“.
Per a contrario, eu cred că intervenţia lui EH este nu numai extrem de oportună ci vitală în eliminarea oricărei forme de speculaţie.
Sunt cred eu, trei mesaje extrem de importante:
1) mesajul de „rupere cu trecutul“;
2) reafirmarea categorică a susţinerii pentru opţiunea euro-atlantică şi avertizarea asupra pericolului propagandei anti-europene, anti-occidentale;
3) poziţionarea tranşantă în favoarea societăţii deschise, a pieţelor libere, a democraţiei liberale, în esenţă.
Şi un mesaj corolar: interesul naţional se fixează la intersecţia acestor 3 teze, prin adăugarea instituţiilor puternice şi a raporturilor corecte, echilibrate şi oneste dintre acestea. Prin urmare, interesul naţional înseamnă mai multă integrare europeană, un parteneriat amplificat cu SUA şi o susţinere profesionistă, în acest cadru, a propriilor interese.
1) Decesul generalului Iulian Vlad a constituit pretextul unei campanii cu iz naţionalist, de reglorificare a unei epoci apuse. Îl cunosc pe generalul Vlad din 1993. Am avut numeroase discuţii şi îl apreciez ca pe un personaj inteligent. Dar a accepta transformarea lui Iulian Vlad în erou salvator şi reper moral pentru România este excesiv şi regretabil, fie şi pentru faptul că fosta Securitate pe care a condus-o a fost nu doar un serviciu de informaţii, a fost în egală măsură şi un instrument de represiune al unui regim totalitar.
Conform anunţului lui EH această despărţire nu va fi doar una simbolică. Ea va fi marcată de o recuperare a trecutului prin desecretizarea unor importante documente.
Mai trebuie spus în context că „eroizarea“ lui Iulian Vlad pare o amorsare a unor legitimităţi derivate din proximitate, în perspectiva unor proiecte deloc inocente.
Citeşte mai multe în Adevărul.
