Un atentat sângeros împotriva evreilor, dejucat de agenții FBI sub acoperire

5 Noiembrie 2019

Un extremist antisemit de 27 de ani a fost arestat şi inculpat pentru pregătirea unui atentat cu bombă asupra unei sinagogi din Colorado, au anunţat luni serviciile procuraturii federale din acest stat din vestul SUA, relatează AFP, citată de Agerpres.

Conform actului acuzării, Richard Holzer, 27 de ani, intenţiona să distrugă sinagoga Temple Emanuel din oraşul în care locuieşte, Pueblo, situat la 150 de kilometri sud de Denver.

Este vorba de o "crimă motivată de ură" care răspunde de asemenea criteriilor "terorismului intern", subliniază procuratura într-un comunicat.

Dacă va fi condamnat, suspectul riscă o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare.

"După ce a vizitat Templul Emanuel şi i-a observat pe credincioşii evrei, Holzer, care se autodefineşte ca un skinhead şi un adept al supremaţiei rasei albe, le-a spus agenţilor FBI (poliţia federală - n.r.) sub acoperire că voia să facă ceva pentru a le transmite evreilor că nu sunt bineveniţi în Pueblo şi că trebuie să plece sau vor muri", se explică în comunicat.



Suspectul le-a spus în mai multe rânduri agenţilor federali că îi urăşte pe evrei şi că este favorabil unui "război rasial sfânt", sugerând de asemenea utilizarea de explozibili asupra sinagogii şi "ştergerea acestui loc de pe hartă".

Actul de acuzare înregistrează mesaje publicate pe diferite conturi de Facebook folosite de Holzer, care se laudă de asemenea că a aparţinut Ku Klux Klan. "Mi-ar fi plăcut ca Holocaustul să se fi produs cu adevărat (...) Ei trebuie să moară", a scris el la 3 septembrie.

Suspectul s-a dus în mai multe rânduri în sinagogă şi le-a cerut agenţilor infiltraţi ai FBI să îi procure explozibili pentru a-şi duce planul la bun sfârşit, conform procuraturii.

Înainte de a-l aresta, poliţiştii federali i-au furnizat vineri seară bombe artizanale şi batoane de dinamită false, pe care intenţiona să le detoneze câteva ore mai târziu asupra sinagogii.

La 27 octombrie 2018, 11 persoane au fost ucise de un bărbat de 46 de ani în sinagoga Tree of Life din Pittsburgh, fiind vorba de cel mai sângeros atac comis asupra evreilor în SUA.

La 27 aprilie, un tânăr de 19 ani care s-a revendicat ca antisemit şi islamofob a ucis o femeie şi a rănit alte trei persoane, printre care şi un rabin, într-un atac cu armă automată într-o sinagogă în apropiere de San Diego (California) în ultima zi a festivităţilor de Paştele evreiesc.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?