Acum un an, o ţară întreagă se uita, impresionată şi şocată, la povestea unei bătrâne cu pensie de 3 lei. Printre spectatori, guvernanţii. Uluiţi şi ei, au promis să înlăture absurdul care tot de la ei a pornit.
Plecăm la spital şi prea des ne temem că ar putea fi ultimul drum. Un drum lung şi întortocheat. O femeie a fost plimbată între secţii. Apoi a murit! Şi nu e un caz singular.
În România, poţi să simţi zi de zi cum pier, pe rând, ultimele rămăşiţe
ale normalităţii. Cine nu s-a lovit brutal de cei pe care îi plătim să
ne stea la dispoziţie?
Să ne imaginăm un român care a rămas fără apă caldă. Şi sună, firesc, la serviciul de utilităţi. La celălalt capăt al firului îi răspunde dispecerul, sătul de sesizările cetăţeanului, în slujba căruia se află: "Şi ce să vă fac eu dacă nu e apă caldă? Păi, mă întrebaţi pe mine de ce n-aveţi apă caldă? Poate v-a oprit-o administratorul. La revedere. Sănătate!"
"Păi şi eu cum o să mă spăl, domnule, că am văzut pe internet că lucraţi până pe 6 octombrie?", a cerut lămuriri cetăţeanul.
Soluţia este simplă pentru funcţionar: "Vă spălaţi, încălziţi o oală de apă pe aragaz şi vă băgaţi în cadă şi o turnaţi în cap. Acum aţi venit din Moldova şi aţi ajuns în Bucureşti şi vă... Pa, la revedere."
Semnează manifestul NOI VREM RESPECT.
