Ideea colecţiei "Zina Dumitrescu" realizată de ucenicii creatoarei i-a venit chiar sărbătoritei, iniţiativa fiind deja îmbrăţişată de Liliana Ţuroiu şi Eli Lăslean. "M-am intersectat profesional cu Zina de două ori. Este o idee foarte frumoasă şi dacă e vorba de vreo contribuţie şi din partea mea, cu mare plăcere!", ne-a declarat Liliana Ţuroiu.
Entuziasmată de proiect, Zina şi-a dat deja acordul, iar Dana a trecut la treabă: "Voi vorbi pentru colecţia dedicată Zinei cu câţiva creatori trecuţi prin mâna ei sau lansaţi de ea... Ingrid Vlasov, Liliana Ţuroiu, Eli Lăslean, Romaniţa Iovan, Eugenia Enciu, Janine, Cătălin Botezatu, sunt mulţi. Mi-aş dori ca Zina să asiste la această prezentare, să urce pe scenă, iar toate manechinele ei să purtăm câte o ţinută. Eu aş face asta... Dar fără ca ea să stea, să deseneze şi să croiască. Nu cred că mai e cazul! Dacă s-ar pune toţi de acord, ar fi un eveniment fantastic".