UDMR se delimitează de PSD: Intervenţia jandarmilor a fost „disproporţionată”

24 August 2018

Intervenţia jandarmilor a fost „disproporţionată”, a declarat, vineri, la RFI, liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi.

Întrebat dacă consideră că se impun demisii după violenţele din 10 august, deputatul UDMR a spus că în afară de scuze nu a văzut asumări de răspundere pentru anumite proceduri greşite ale Jandarmeriei.

„Sunt câteva contradicţii în declaraţii. N-am văzut, în afară de scuzele de rigoare, asumări de răspundere pentru anumite proceduri greşite ale Jandarmeriei. Dacă ar trebui să fie sau nu demisii? Eu cred că cel mai bine este, pentru că la ora actuală societatea e foarte divizată pe această temă, ca verificările începute de Procuratura Generală să se termine cât mai devreme şi atunci să fie nişte decizii foarte clare”, a declarat Korodi.

Attila Korodi a mai spus că şeful statului „ar trebui să-şi asume rolul de mediator, mai ales în situaţiile acestea foarte conflictuale”, dar nu poate fi pusă problema suspendării.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?