Ucisă din neatenţia unei asistente. O injecţie banală i-a fost fatală unei femei din Dolj

5 Februarie 2016
Ucisă din neatenţia unei asistente. O injecţie banală i-a fost fatală unei femei din Dolj
Ucisă din neatenţia unei asistente. O injecţie banală i-a fost fatală unei femei din Dolj

O banală operaţie la picior i-a fost fatală unei femei din Dolj. Rudele ei spun că, deşi personalul medical a fost informat că este alergică la algocalmin, o asistentă a injectat-o cu Piafen, o substanţă care conţine antiinflamatorul. Femeia de 67 de ani a murit la cinci minute după ce a fost înţepată.

Rudele îndurerate sunt şocate că o astfel de eroare a fost posibilă. Ele spun că femeia a ajuns la spitalul din Segarcea, pentru a i se scoate o tijă din picior. Familia povesteşte că pacienta i-a spus unei asistente că este alergică la algocalmin. Cu toate astea, bolnavei i s-a injectat substanţa respectivă.

"După ce i-a făcut injecţia, cred că nu au mai durat 5 minute şi moartă a fost", a spus fiul femei.

"I-a spus să nu îi facă injecţia că este alergică şi ea cică nu-ţi fie frică că nu e nimic. Ei au omorât-o cu mâna lor, mama mea era sănătoasă", a afirmat fiul victimei.



Femeia s-a întors astăzi acasă. Însă într-un sicriu. Certificatul de deces confirmă spusele familiei.

Conducerea Spitalului din Segarcea recunoaşte că asistenta a comis o greşeală, care a dus la pierderea unei vieţi omeneşti.

"Pacienta ar fi fost alergică la algocalmin şi asistenta i-a făcut piafen. Trebuia să nu facă dacă ştia că e alergică la algocalmin. Este notat în foaie de observaţie alergie la algocalmin. Normal era să se uite. E obligaţia lor să se uite", a spus Doru Gofiţă, director Spitalul Segarcea.

Directorul spune că asistenta va fi cel mai probabil concediată după o anchetă internă. Familia femeii va depune plângere la Colegiul Medicilor şi poliţie.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?