În Italia nu există brazi de Crăciun. Italienii decorează cu fructe mici piramide din lemn. În Caracas, capitala Venezuelei, se obişnuieşte ca străzile să fie blocate pentru ca venezuelenii să ajungă la biserică pe patine cu rotile. În brazii din Ucraina se pune deseori ca decoraţiune un păianjen artificial şi o pânză de păianjen. Pânza de păianjen găsită în dimineaţa de Crăciun poartă noroc.
Un obicei britanic de Crăciun spune că dorinţa exprimată în timp ce se prepară budinca de Crăciun se va îndeplini numai dacă ingredientele sunt amestecate în sensul acelor de ceasornic. Cina tradiţională de Crăciun, în vechea Anglie consta dintr-un cap de porc preparat cu muştar.
În Japonia e neadecvat să trimiţi felicitări de Crăciun de culoare roşie, pentru că în această ţară anunţurile funerare sunt de obicei imprimate pe hârtie roşie.
Norvegienii îşi ascund măturile în ajunul Crăciunului pentru ca spiritele rele sau vrăjitoarele să nu le fure şi să le folosească drept mijloc de transport.
În Statele Unite ultimul ornament care se agaţă în pomul de Crăciun este un glob în formă de castravete murat, de obicei transmis din generaţie în generaţie. Acest \"castravete\" este ascuns într-un loc în care nu poate fi văzut cu uşurinţă, cu atât mai mult cu cât este verde. Copilul care găseşte, în dimineaţa de Crăciun, murătura din pom primeşte un cadou în plus şi se spune că va avea noroc în anul ce vine.
Krampus - al cărui nume derivă din cuvântul vechi germanic \"Krampen\" (gheară). Conform tradiţiei, tinerii se costumează în Krampus în primele două săptămâni ale lunii decembrie, în special în seara de 5 decembrie, şi bat străzile speriind copiii cu lanţuri şi clopote ruginite. În unele zone rurale, Krampus are un mănunchi de nuiele cu care loveşte trecătorii, în special pe tinerele fete. Costumul de Krampus constă într-o mască de lemn, coarne şi o piele de oaie. Tinerii de la sate se întrec în a crea cea mai îngrozitoare mască de Krampus în fiecare an. În timp ce Moş Crăciun are grijă de copiii buni, Krampus are grijă, bineînţeles, de copiii răi.
Zwarte Piet (Petru cel Negru) este ajutorul (sau chiar sclavul) lui Moş Nicolae (Sinterklaas) în Olanda, cu care soseşte pe acelaşi vapor, cei doi apărând alături în procesiunile de Crăciun. Începând din 1850, copiii care nu sunt cuminţi în timpul anului sunt ameninţaţi cu venirea lui Petru cel Negru, care îi va duce în Spania, unde trăieşte Moş Crăciun, conform tradiţiei olandeze. În ultimele decenii, olandezii au avut grijă să mai domolească aspectele rasiste ale tradiţiei. Acum, Petru cel Negru nu mai este un sclav, ci un coşar, negru din cauza funinginii.
Cele mai ciudate obiceiuri de Crăciun par să se găsească în Catalania. În fiecare an se alege un Buştean de Crăciun (Tió de Nadal), cunoscut popular drept \"Caga tió\" - \"buşteanul care defechează\". Este vorba de un buştean de vreo 30 de centimetri lungime, gol pe dinăuntru, cu patru picioruşe din lemn şi la unul din capete desenată o feţişoară zâmbitoare, cu o căciuliţă roşie făcută dintr-un ciorap (o miniatură a căciulii tradiţionale catalane, \"arretina\"). Accesoriile acestea au fost însă adăugate la tradiţionalul buştean de-abia în ultimii ani, până atunci fiind vorba de un buştean obişnuit. Începând cu sărbătoarea Imaculatei Concepţiuni, la 8 decembrie, catalanii dau \"de mâncare\" în fiecare zi buşteanului câte o mică bomboană sau ciocolată, învelindu-l cu o păturică, pentru a nu-i fi frig noaptea.
În seara sau în ziua de Crăciun, buşteanul este pus cu un capăt în şemineu şi i se cere să scoată bomboanele pe partea cealaltă. Pentru a fi convins să elimine dulciurile pe care le-a mâncat, buşteanul este bătut cu un băţ, în timp ce se intonează cântece specifice pentru Tió de Nadal. Dulciurile \"înghiţite\" de buştean sunt un simbol al darurilor aduse de cei trei magi la Naşterea Domnului. Ultimul lucru care iese din buştean este un hering sărat sau o căpăţână de usturoi ori o ceapă.
Tot în Catalania, scenele tradiţionale pentru decorare ce prezintă naşterea lui Isus, în iesle, sau întregul oraş Bethleem includ, pe lângă Maria şi Iosif, păstorii şi magii, o mică statuetă a unui \"căcăcios\" - \"caganer\" în catalană. Obiceiul este prezent însă şi în Salamanca şi Murcia (unde se numeşte \"cagone\"), la Napoli (\"cacone\" sau \"pastore che caca\") şi Portugalia (\"cagöes\"). Caganerul - statueta cu pantalonii în vine care defechează - este de obicei ascuns undeva mai în spatele scenei.
Nu se cunosc originile tradiţiei, dar primele „vestigii” găsite datează din secolul XVII, iar Biserica Catolică tolerează acest obicei. Copiii caută în dimineaţa de Crăciun mica statuetă în scena naşterii, iar cel care o găseşte primeşte un cadou în plus.
Citeşte şi:
TRADIŢII BIZARE. Episodul XI - Cei mai înspăimântători monştri din Filipine
TRADIŢII BIZARE. Episodul X - Atracţii turistice ciudate
TRADIŢII BIZARE. Episodul IX - Europenii şi obiceiurile lor ciudate
TRADIŢII BIZARE. Episodul VIII: Rituri funerare
TRADIŢII BIZARE. Episodul VII: Cele mai ciudate feluri de mâncare
TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate
TRADIŢII BIZARE. Episodul V: Metode înspăimântătoare de execuţie
TRADIŢII BIZARE. Episodul IV: De la exorcism la botezul morţilor
TRADIŢII BIZARE. Episodul III: Obiceiuri barbare în lume
TRADIŢII BIZARE. Episodul II: obiceiuri ciudate la masă
TRADIŢII BIZARE. Episodul I: şase obiceiuri ciudate de nuntă din lume
