Teodorovici, chemat de PNL să dea explicații despre salarii

22 Octombrie 2018

Reprezentanții PNL susţin că oamenii trebuie să ştie diferenţa dintre „îngheţarea salariilor din sectorul public şi aplicarea legii salarizării”.

PNL îl invită pe ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, în Comisia de buget a Senatului, pentru a da explicaţii cu privire la salariile din domeniul public, a anunţat luni, preşedintele partidului, Ludovic Orban.

„Am luat decizia de a îl convoca pe ministrul Finanţelor la Comisia de buget, finanţe a Senatului, în care ministrul Finanţelor să ne spună foarte clar care este adevărul privitor la salariile din sectorul public în 2019. Adevărul pe care îl prezintă ministrul Finanţelor în documente oficiale transmise la Bruxelles în cadrul procedurilor care ţin de semestrul european sau gargara liderilor politici din coaliţia majoritară care este prezentată public către cetăţenii români”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, în Parlament, la finalul Biroului Executiv al partidului.

Liderul PNL a susţinut că oamenii trebuie să ştie diferenţa dintre „îngheţarea salariilor din sectorul public şi aplicarea legii salarizării”.

„Din punctul nostru de vedere nu poate exista un dublu limbaj, iar oamenii trebuie să ştie foarte clar ce are de gând să facă Guvernul în privinţa salariilor din sectorul public, pentru că una este îngheţarea salariilor din sectorul public, aşa cum se angajează ministrul Finanţelor în documentul pe care l-a trimis Comisiei Europene şi alta este aplicarea legii salarizării”, a completat Orban.



Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat weekend-ul acesta că este o variantă de lucru îngheţarea salariilor din 2019, aşa cum reiese din documentul prezentat de liberalul Florin Cîţu, dar asta ar presupune inclusiv aplicarea mai rapidă a Legii Salarizării, adică în 2020, nu până în 2022.

"Face o confuzie în ce spune şi ce gândeşte (n.r.: Florin Cîţu). Spune că România răspunde CE în reducerea cheltuielilor publice. Trebuie spus că nu e criza la nivelul bugetului, nici la nivelul aplicării legii pensiilor sau salarizării. Oricât e de mare impactul, PSD şi-a respectat promisiunile. Documentul vorbeşte despre o astfel de abordare şi vă spun calculele: legea salarizării are aplicabilitate până în 2022. M-aţi auzit spunând că aş aplica legea într-un termen scurt. Ca legea salarizării să fie aplicată integral pînă în 2020. E un scenariu propus în acest sens Comisie Europene", a declarat ministrul Eugen Teodorovici, la România Tv.

Acesta a precizat că a discutat deja despre această variantă cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, dar a refuzat să spună dacă liderul PSD Liviu Dragnea este de acord.

"Vedeţi cum arată legea bugetului peste câteva săptămâni pentru va prevedea formula finală pentru 2019, adică ne menţinem promisiunea de creştere cu 15% la pensii. Iar la salarizare, nu că nu se aplică, ci mai repede se va aplica. E o formulă luată în calcul", a mai spus Teodorovici.

Ministrul spune că promisiunile legate de punctul de pensie şi majorarea salariului minim de la 1 ianuarie vor fi respectate. Totodată, Teodorovici l-a acuzat pe Florin Cîţu de intoxicare: " E intoxicarea opiniei publice. De când este senator asta a făcut. De asta a fost dat afară din sistemul bancar".

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?