Teodorovici, despre amnistia fiscală: Va fi gata curând

30 August 2018
Eugen Teodorovici

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri că în următoarele zile sau săptămâni Guvernul va veni cu o procedură privind amnistia fiscală, dar că aceasta n-ar mai trebui denumită amnistie fiscală, ci altfel, cel mai apropiat sens fiind cel de restructurare financiară.

"Hai să schimbăm denumirea, pentru că se face o confuzie aici. Poate o numim restructurare financiară, la nivel de companii, pentru că au fost foarte multe păreri - pro, contra, discuţii, dezbaterii şi aşa mai departe. În următoarele, zile săptămâni, nu foarte multe, se va definitiva un astfel de proiect. Dar acest proiect are în vedere ce anume? Respectarea cadrului legal european. (...) Doi la mână, este important să dăm o şansă unor companii să reintre în economie ca actori activi şi nu doar să-şi ducă viaţa de la o zi la alta. Mediul privat, în special IMM-urile, trebuie să înţeleagă că, odată ce un astfel de lucru se produce, vor avea mult mai multe posibilităţi de a veni împreună cu acest mari companii, în zona de proiecte, şi publice, şi private, şi vom ataca întreaga companie, nu doar un segment sau altul. Vor fi şi companiile de stat sau private cu datorii la stat”, Teodorovici la un post TV, preluat de Mediafax.

În cazul persoanelor fizice, se va aplica diferit. „La persoanele fizice este o chestiune clară. Cele care au declarat veniturile pe 2018, au de plătit, până în 30 martie 2019, obligaţiile fiscale – CAS, CASS şi impozit pe venit. Dacă plătesc până în decembrie 2018, au o reducere de 5% la aceste obligaţii”, a precizat Teodorovici.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?