Tenis: Victor Crivoi l-a învins pe James Blake şi s-a calificat în turul 2 la Roma. Hănescu, eliminat

27 Aprilie 2009
Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
Tenismenul român Victor Crivoi, numărul 112 mondial, l-a învins, luni, pe americanul James Blake, numărul 16 ATP, scor 7-5, 6-3, în cadrul unui meci din manşa inaugurală a Mastersului de la Roma, dotat cu premii în valoare de 2.750.000 de euro, informează site-ul oficial al competiţiei. În schimb, celălat român participant la turneu, Victor Hănescu, a fost eliminat în manşa inaugurală.
Pentru calificarea în turul 2, Crivoi va încasa un cec în valoare de 14.500 de euro şi 45 de puncte ATP. În următorul meci, românul îl va întâlni pe Robin Soderling (Suedia), care a trecut în runda inaugurală de spaniolul Marcel Granollers, scor 6-3, 6-0.

Acesta este primul meci oficial dintre Crivoi şi Blake, care era cotat cu şansa a 14-a la câştigarea turneului. Victor Crivoi s-a calificat pe tabloul principal după ce în calificări a trecut de ecuadorianul Nicolas Lapentti şi de rusul Teimuraz Gabaşvili.



Celălalt român prezent pe tabloul principal la Roma, Victor Hănescu, a fost învins, luni, de sârbul Victor Troicki, scor 3-6, 3-6.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?