Sony pregătește oferta de televizoare pentru 2019 și dacă-l vrei pe cel mai mare și cel mai tare, atunci trebuie să-ți iei un credit de la bancă. Numai prețul de pornire al unui model ar trebui să vă sperie. 13.000 de dolari costă TV-ul Master Series Z9G de 85 de inci (215 cm), iar varianta cu diagonala de 98 de inci (248 cm) te costă nu mai puțin de 70.000 de dolari.
Practic, cu 70.000 de dolari poți să-ți cumper lejer un apartament cu două camere în București sau două mașini de lux.
Ce face televizorul care costă atât de mult
Chiar și așa, acesta nu este cel mai scump televizor de pe piață. Samsung se laudă cu Q900, un TV de 85 de inci de 100.000 de euro. Aceste televizoare costă atât de mult pentru că sunt atât de mari și au o rezoluție a imaginii 8K.
Televizorul Sony este unul uriaș. Drept urmare, nici nu este ușor și cântărește 94,2 kilograme fără stand și depășește borna de 100 kg cu stand. Cu toate acestea, TV-ul ar putea fi montat pe perete.
TV-ul Sony este un LED cu o rezoluție 8K (7680 x 4320 pixeli), are local dimming, suportă HDR10 și Dolby Vision. Procesorul televizorului este X1 Ultimate și acesta ar fi capabil să transforme și conținut cu o rezoluție mai mică la 8K prin upscaling.
Televizorul rulează Android și va fi disponibil pentru cumpărare din iunie 2019.