SUV-ul de două milioane de dolari care arată ca o mașină SF

18 Aprilie 2019

Karlmann King este un producător de care probabil n-ai auzit, dar a făcut un SUV care valorează peste două milioane de dolari. Arată ca o mașină desprinsă din viitor, iar în interior ascunde un lux ieșit din comun pentru o mașină de teren.

Automobilele nu mai au de multe decenii caroserii bombate, cu rotunjimi exagerate. Cele mai frumoase automobile din lume prezintă un design mai „tăios”, dar presupun că niciodată n-ai văzut o mașină precum Karlmann King cu atâtea muchii.

Acest SUV „în colțuri” este conceput pentru bogații lumii care adoră opulența, extravaganța, dar vor să combine luxul cu cât mai mulți cai-putere.

Mașina este prezentată în cadrul Salonului Auto de la New York în perioada 19 - 28 aprilie, unde atrage o mulțime de curioși grație designului său neobișnuit.

Ce este special la SUV-ul care arată ca un Batmobil

Versiunea de bază costă 2,2 milioane de dolari, dar dacă vrei varianta blindată, e posibil să cheltui chiar mai mult de-atât.



Acest „tanc” pe roți are un aspect impunător tocmai pentru a-i respinge pe cei care au intenții dubioase și te aștepți oricând să iasă de undeva o mitralieră care să distrugă orice obstacol.

În realitate, SUV-ul Karlmann King n-are nimic special din punct de vedere tehnic, chiar dacă arată ca un Batmobil. Cea mai mare „superputere” a sa este opulența și observi asta de-ndată ce intri în mașină.

La început, ai impresia că pătrunzi într-o navă spațială sau într-o cameră de hotel de 5 stele. Oriunde privești, este un lux debordant pe care nu-l întâlnești nici la cele mai scumpe limuzine ale momentului.

Scaunele sunt îmbrăcate cu piele de aligator, ai lambriuri pe pereții laterali și o podea ce-ți dă impresia că e acoperită cu marmură, precum holurile din sălile de spectacole.

Ai la dispoziție chiar și un frigider, unde poți să ții sticlele cu șampanie. Este locul ideal unde să ai chiar și o întâlnire în scop personal, departe de privirile indiscrete ale celor din jur. Karlmann King, construită de o echipă de ingineri din Europa, oferă un spațiu generos, intimitatea este la ea acasă și nici nu te plictisești, pentru că te poți uita la Tv sau să te joci pe un ecran de 45 de inci.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?