Suma uriaşă pe care o vor plăti cei care vor dori să viziteze epava Titanicului

18 Decembrie 2018
Suma uriaşă pe care o vor plăti cei care vor dori să viziteze epava Titanicului
Suma uriaşă pe care o vor plăti cei care vor dori să viziteze epava Titanicului

Cercetătorii şi oamenii pasionaţi de explorări subacvatice vor putea vizita, din 2019, epava transatlanticului Titanic, contra sumei de 100.000 de dolari de persoană, potrivit cbs.com.

Reprezentanţii companiei OceanGate au reuşit să ajungă, cu ajutorul unui submarin, numit Titan, la adâncimea la care se află epava, aproape 4.000 de metri.

Echipa a petrecut şase luni pentru a perfecţiona sistemul de transport, în largul coastelor Bahamas. Stockton Rush, CEO şi cofondator al OceanGate, a reuşit să facă scufundarea completă în aproximativ şapte ore.

Titan, care poate găzdui maximum trei pasageri şi doi membri ai echipajului, va fi folosit în expediţiile Titanic Survey programate de companie în 2019. Compania plănuieşte să organizeze şase tururi ale epavei anul viitor.

Preţul unei astfel de expediţii va fi de 105.129 de dolari de persoană, fiind echivalentul unui bilet la clasa I pentru cursa inaugurală a Titanicului, luând în considerare evoluţia preţurilor, potrivit The Lewiston Tribute.

Sursa: mediafax.ro

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?