Ludovic Orban a insistat că vor fi reduse doar "cheltuielile nenecesare", dar a refuzat să dea exemple până la apariția Ordonanței de urgență privind rectificarea.
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că obiectivul său este ca, până la finalul zilei de marţi, să fie stabilită forma definitivă a ordonanţei de urgenţă privind rectificarea bugetară.
"În rectificarea bugetară avem câteva obiective pe care le urmărim. Primul şi cel mai important - să asigurăm resursele financiare pentru toate instituţiile publice şi pentru toate autorităţile locale", a afirmat Ludovic Orban, după ce a participat la un eveniment organizat de Academia Română.
Rectificarea bugetară, pe un deficit de aproape 4 la sută. Cine pierde și cine câștigă bani
Ludovic Orban a criticat "bugetul pe care ni l-au lăsat ăștia", cu referire la găurile guvernului PSD și a spus că eventualele tăieri de la educație sau transporturi sunt "fitilele băgate de cei de la PSD".
”Nu vă bazați pe zvonuri! Astea sunt fitilele băgate de oameni răi, cel mai probabil de către cei de la PSD, pentru a crea o diversiune. Așteptați proiectul rectificării și veți vedea cum vor fi distribuiți banii.”, a spus Ludovic Orban.
În rectificarea bugetară, prezentată de Realitatea Plus, pierd bani la recificare ministerele Educației, Transporturilor și Fondurilor Europene și primesc fonduri suplimentare Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și Ministerul Dezvoltării Regionale.
Cum vede Ludovic Orban rectificarea bugetară
Ludovic Orban susține că "este extrem de dificil" de făcut rectificarea bugetară. Forma proiectul de OUG privind rectificarea ar urma să fie definitivată până la finalul zilei de marți, urmând să fie aprobată până la sfârșitul săptămânii, a declarat luni premierul.
Potrivit lui Ludovic Orban, cel mai important obiectiv este asigurarea resurselor financiare pentru toate instituțiile publice și pentru toate autoritățile locale, pentru plata salariilor, a diferitelor drepturi sociale și a unor cheltuieli de funcționare.
Potrivit lui Ludovic Orban al doilea obiectiv este rambursarea TVA. "Să ajungem la zi cu rambursarea TVA către companii, pentru că este inadmisibil să menții în mod artificial un deficit și să lipsești companiile de dreptul lor legal", a spus Ludovic Orban.
Ludovic Orban a mai spus că vor fi alocați bani pentru decontarea tuturor plăților care trebuie făcute de Casa Națională de Asigurări în Sănătate. "V-am spus că sunt concedii medicale nedecontate de 11 luni, iar suma necesară pentru a asigura aceste plăți, sunt plăți legale care trebuie făcute către angajatori", a precizat premierul.