Jurnaliștii, în vizorul Parlamentului. Ce li se pregătește

Tuesday, 03 December 2019, 19:45,
Stiri Realitatea

Comisia de buget din Camera Deputaţilor a dat un raport pozitiv pentru scutirea de la impozitul pe venit pentru jurnalişti şi tehnicienii din mass-media. Propunerea a fost iniţiată de 27 de senatori şi deputaţi de la PSD, PMP şi ALDE.

Dacă această măsură fiscală va fi adoptată, jurnaliştii pot beneficia de scutire la impozitul pe venit aşa cum beneficiază lucrătorii din domeniul IT. Iniţiativa legislativă a primit, marți, vot în unanimitate în Comisia de buget, deşi, înainte de alegerile prezidenţiale, primise un raport de respingere. Astfel, în iunie, guvernul Dăncilă transmisese Parlamentului că nu susţine iniţiativa legislativă. Astăzi însă se pare că poziţia PSD a fost cu totul alta, întrucât social-democraţii au votat pentru adoptarea proiectului.

Preşedintele Comisiei de buget, social-democratul Sorin Lazăr, cel care a pus iniţiativa pe ordinea de zi, susţine că prin această iniţiativă se încearcă încurajarea activităţii jurnaliştilor.

“Este un semn respect pe care ca politician îl acord acestei meserii, watchdog-ul democraţiei, şi mi se pare un gest de bun augur. Nu a fost un cadou, ştiţi că presa nu ne-a alintat pe noi cei de la PSD, sperăm să fiţi la fel de severi cu cei care sunt acum la putere. Nu a fost un cadou, a fost un lucru meritat. Am stabilit că merită şi jurnaliştii acelaşi statut ca IT-iştii”, a declarat Lazăr.

Senatorul USR Claudiu Năsui a precizat însă că este o facilitate mică, întrucât vizează doar impozitul pe venit ceea ce nu reprezintă cea mai grea povară fiscală pentru un angajat. Totodată, Năsui a afirmat că ar fi ideal dacă toată lumea ar beneficia de o astfel de facilitate fiscală, eliminându-se caracterul sectorial al măsurii.

“Personal aş prefera să nu existe facilităţi sectoriale, ci să existe una generală pe tot salariul minim. La USR avem o campanie “zero taxe pe salariul minim”, în sensul că toate taxele să fie plătite de la salariul minim în sus. S-a oferit o mică facilitate şi pentru jurnalişti. Este un cadou pentru cei care lucrează în presă, este o facilitate să încurajeze oamenii să vină în zona presei. Idealul este ca toată lumea să beneficieze”, a declarat Năsui.

Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Alte articole din POLITICĂ