Naşterea Domnului este şi cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului. Aceasta pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină, dintre cele ale Mântuitorului, deşi nu este tot atât de veche ca Paştile sau Rusaliile, ale căror origini stau în legătura cu sărbătorile iudaice corespunzatoare.
În unele scrieri despre Naşterea Mântuitorului se arată că Fecioara Maria trebuia să-l nască pe fiul lui Dumnezeu şi umbla, însoţită de Iosif, din casă în casă în Betleemul Iudeii, la opt kilometri de Ierusalim, rugând oamenii să-i ofere adăpost. Ajunsă la casa bătrânilor Crăciun şi Crăciunoaie, aceştia nu o primesc, iar Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia a auzit-o şi i s-a făcut milă, astfel încât a ajutat-o. Crăciun, supărat, i-a tăiat bătrânei mâinile. Crăciunoaia a umplut, însă, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit şi l-a dus să spele copilul. Maria i-a zis să încerce apa şi, când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc. În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc.
Naşterea Mântuitorului Hristos este relatată în Evangheliile Apostolilor Matei şi Luca. În pofida micilor diferenţe, care întăresc veridicitatea celor relatate de cei doi, amândoi evangheliştii afirmă faptul că Hristos s-a născut în Betleem şi a crescut în Nazaret.
La Naşterea lui Iisus Hristos, Magii de la Răsărit îi aduc daruri ca unui împărat: aur, tămâie şi smirnă. Astăzi, copiii şi tinerii vestesc Naşterea Mântuitorului prin colinde, iar oamenii, asemenea Magilor de la Răsărit, le oferă daruri.
În România, Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinilor, alături de Paşti şi Rusalii. În ajunul Crăciunului, copiii merg cu colindul pentru a vesti naşterea lui Iisus.
Începând din prima zi de Crăciun, copiii umblă cu Steaua, cântând colinde care vestesc naşterea lui Iisus Hristos.
