Situație gravă: Primăria Focșani nu mai are bani pentru persoanele cu dizabilități

20 Septembrie 2019

Situație gravă la Primăria Focșani. Persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestor persoane se află în situația de a nu-și primi drepturile cuvenite, scrie realitateadevrancea.net.

Primăria Focșani a rămas fără banii necesari pentru trimestrul al IV-lea și se caută soluții disperate ca până la ședința Consiliului Local de joi, 26 septembrie, să se găsească resurse în buget, astfel încât oamenii să nu fie privați de drepturi.

Vorbim de 400 de indemnizații de handicap și 365 de indemnizații pentru însoțitori, suma alocată lunar pentru fiecare din aceste categorii fiind de 1.265 de lei. Deja cazurile noi care au obținut în ultimele două luni certificate de handicap au fost refuzate la plată.

“Mi s-a spus să merg acasă, pentru că nu mai sunt bani. Vorbim de o bătrână încadrată într-un grad de handicap extrem de grav și femeia are nevoie de banii aceștia pentru a putea supraviețui”, ne-a spus Liliana Orășanu, însoțitor al unei persoane cu dizabilități. Problemele pentru aceste categorii au apărut după aprobarea bugetului de stat, când Guvernul a decis ca drepturile să fie plătite de primării, situație care i-a nemulțumit total pe edili. Protestele acestora nu au avut, însă, niciun rezultat. Nici un oficial al Primăriei nu a răspuns la apelurile noastre pentru a explica o rezolvare a situației.

 





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?