Siria acuză Israelul că a atacat ţinte de lângă Damasc

7 Decembrie 2014
Avioane israeliene
Avioane israeliene

Siria a acuzat duminică Israelul că a efectuat două raiduri contra unor regiuni aflate sub controlul regimului, în provincia Damasc, potrivit televiziunii oficiale, care a precizat că aceste raiduri nu s-au soldat cu victime, relatează AFP, citată de Mediafax.

"Inamicul israelian a atacat Siria, vizând două regiuni securizate (guvernamentale) din provincia Damasc, şi anume sectorul Dimas (nord-vest) şi cel al aeroportului internaţional de la Damasc", a anunţat postul.

Armata şi aviaţia israeliene au efectuat mai multe atacuri asupra unor poziţii militare de la începutul revoltei faţă de regimul lui Bashar al-Assad, în martie 2011.



Cel mai recent raid aerian israelian a avut loc în martie şi a vizat poziţii militare în regiunea Quneitra, în apropiere de Platoul Golan, ocupat de Israel în 1967.

Autorităţile israeliene nu au reacţionat imediat.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

1 -2
PALESTINA[IUDEEA INAINTE DE CUCERIREA ROMANA!]E SINGURA PATRIE A ISRAELITILOR
08 Dec 17:03
ISLAM=SATAN[ALLAH]=PEDOFILIE,POLIGAMIE,CRIMA DIN "ONOARE",TERORISM ISLAMIC...INAPOIATII ARABI SI CEILALTI RETARDATI FANATICI CARE SE PLOCONESC SPRE MECAC,ORASUL LUI SCARAOSCHI...O SUBSPECCIE DE MAIMUTE,INCOMPATIBILI CU DEMOCRATIA SI CU CIVILIZATIA UMANA.
Răspunde
0 0
11 Dec 06:46
3 Iar nu ti-ai luat medicamentele?
4 -3
Popa Simona Cristina
08 Dec 00:03
Cat tupeu poate avea Israelul ? Beniamin SATANYAHU vrea sa detina controlul in Orientul Mijlociu,si are curaj pt ca in spatel lui are SUA,dar daca tarile arabe se unesc,e vai de mama Israelului.
Răspunde
1 -1
Cristi
08 Dec 01:17
5 poate fi si vai de mama ta,sau a noastra
0 0
Wivlis
08 Dec 23:02
9 Hm...daca te uiti in istoria scurta a statului Israel modern, chiar de la inceput au fost atacati de tarile arabe reunite. Daca ai fi pariat pe cine avea sa castige, era clar ca Israel nu avea nici o sansa, insa a castigat Razboiul de 6 zile. Ba inca a castigat si teritorii in plus pe care le-a returnat ulterior in urma negocierilor cu actorii internationali. Israelul se apara singur (mai mult sau mai putin sustinut de USA) intr-o lume araba. Eu cred ca Cineva, acolo sus ii tine spatele si daca nu ar fi asa, intr-adevar Israel nu ar mai fi pe harta. Vrem sau nu vrem, Israel ramane un ghimpe in coasta multora insa pentru ca a fost ales sa fie asa si asa va fi cat va fi exista pamantul.
1 -1
07 Dec 23:55
Ei vedeti de ce s-a cerut Siriei dezarmarea de arme chimice? Ca sa nu aiba cu ce riposta pe masura agresiunilor....
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?