SINGURUL magazin din Europa de HAINE ŢIGĂNEŞTI e în ARAD şi e ţinut de un cuplu de ROMÂNI

Soții Damian, care sunt români, locuiesc în cartierul arădean Bujac, unde trăiesc şi foarte mulţi romi, așa că de-a lungul anilor ei au început să le cunoască foarte bine tradiţiile, devenind fascinaţi de ţinutele pline de culoare ale femeilor, mai ales ale celor din neamul gaborilor.

Până în urmă cu opt ani, Ştefan şi Simona Damian nu au avut nicio legătură cu meseria de croitor. El a fost toata viaţa şofer, iar femeia a fost contabilă. Au decis să îşi facă propria afacere, iar romii din cartier au fost sursa lor de inspiraţie.

“Din primul moment în care am pus mâna pe o maşină de cusut am lucrat o fustă ţigănească. Am vrut să vedem dacă am avea clienţi, ştiind de la vecini că e greu să-şi procure costumele tradiţionale. Aşa au început să vină gaboriţele din tot cartierul pentru a le lua măsurile, iar mai târziu comenzile au venit din Franţa, Germania, Italia, Spania şi chiar de la Moscova”, povesteşte Simona Damian.

Începutul nu a fost deloc uşor, pentru că fustele lungi şi creţe, voluminoase, cu sute de pliseuri, viu colorate şi cu imprimeuri înseamnă ore sau chiar zile de muncă.

“Am învăţat meseria cu ajutorul clientelor noastre, ne-au ajutat criticile lor. Pentru că, să ştiţi, gaboriţele sunt foarte pretenţioase şi caută perfecţiunea. Se uită la fiecare pliseu, să fie perfect. Ele ne-au explicat ce vor şi, chiar dacă a fost foarte greu la început, atât ca volum de muncă, cât şi ca stres provocat de pretenţiile ridicate de către cliente, primii bani încasaţi ne-au dat un imbold”, spune Simona Damian.

Ea recunoaşte că la prima fustă a lucrat două săptămâni, pentru că a avut peste 200 de pliseuri, iar fiecare se face manual, pentru ca toate sa fie egale.

“Pliseurile se fac foarte greu, pentru că fiecare se se prinde în şapte-opt ace. O fustă poate avea până la 16 metri de material, adică vreo 16 metri pătraţi, iar după ce se prind pliseurile, la fiecare se foloseşte fierul de călcat. După opt ani, lucrurile merg mult mai bine, iar aceeaşi treabă o fac în câteva ore”, explică proprietarea afacerii.

De sărbători, femeile rome fac coadă în faţa magazinului pentru a-şi lua veşminte noi

În al doilea an, cei doi soţi şi-au deschis un magazin exclusiv de veşminte ţigăneşti, aflat în faţa atelierului în care lucrează.

“Este singurul magazin din Europa de costume ţigăneşti. La noi în ţară mai există croitorese care fac astfel de ţinute, dar nu şi magazine, iar în ţările occidentale nici nu se confecţionează astfel de haine”, spune Ştefan Damian.

Ideea deschiderii unui magazin specializat a plecat de la nevoia clientelor de a proba cât mai multe veşminte înainte de a se decide.

“Clientele care veneau la atelier ziceau că le-ar plăcea să aibă un magazin, sa meargă la fel ca româncele să probeze fustele privindu-se în oglinzi. Atunci ne-a venit ideea de a deschide un magazin doar pentru hainele ţigăneşti. Îmi amintesc că în urmă cu doi ani, înainte de Anul Nou, în faţa magazinului se formase coadă. Doamnele voiau să aibă ţinute noi la petreceri şi domnii le însoţeau. Chiar se certaseră în faţa magazinului de teamă ca cei din faţă să nu cumpere tot. Ne-am pus întrebarea dacă ar trebui să limităm numărul de articole vândute unei persoane, ca să calmăm spiritele”, povesteşte proprietara magazinului.

Aglomeraţie în magazin este întotdeauna înainte de sărbători. Însă familia Damian, care şi-a angajat trei croitorese pentru a face faţă cererii, lucrează zilnic de la cinci dimineaţa până aproape de miezul nopţii. Când au comenzi pentru evenimente speciale, precum nunţi sau botezuri, şi angajatele fac ore suplimentare.

“Niciodată nu luăm comenzi pentru două nunţi în acelaşi timp, pentru că e foarte mult de lucru, iar clienţii sunt pretenţioşi şi mai fac schimbări de ultim moment. La o nuntă, doar pentru mireasă se comandă cel puţin zece rânduri de ţinute. Tradiţia cere ca părinţii mireului să asigure zestre miresei, iar pentru o nuntă care va fi în 23 august avem o comandă de 23 de rânduri de ţinute pentru mireasă, fiecare compusă din fustă, şorţ şi batic”, spune croitoreasa.

Mireasa poartă o costumaţie viu colorată, cu mult roşu, care poate fi confundată uşor cu ţinuta de zi, după cum spune croitoreasa.

"Important este ca ţinuta să fie nouă. Iar ceilalţi clienţi ai mei nu se supără niciodată dacă le amânăm comenzile pentru că intervine o nuntă. Pentru ei, acest eveniment e foarte important şi respectat, aşa că înainte de nunţi las orice alte treburi deoparte. Uneori, ţiganii mă sună din timp pentru a se programa la croitoreasă, iar în funcţie de asta cuscrii stabilesc data nunţii”, spune Simona Damian.

Precum creațiile marilor case de modă, cele ale familiei Damian sunt copiate

De curând, hainele făcute de soţii Damian au devenit un brand cu etichetă pe care scrie: “Simona. Arad”.

Motivul etichetării creaţiilor nu ţine de promovarea numelui, ci de orgoliile clientelor care au plătit bani grei pentru a-şi face haine la comandă, în timp ce altele din comunitate doar s-au lăudat că au cumpărat veşminte “de la Simona”, dar şi le-au făcut singure.

“Între ţigăncile din cartier a devenit un fel de fală să-şi cumpere fustele de la noi, iar când se întâlnesc îşi studiază costumele. În mod surprinzător, au apărut şi falsuri: multe ţigănci se lăudau că au cumpărat haine făcute de mine, dar erau materiale de calitate mai slabă şi care nu erau croite cum trebuie. De aceea am fost nevoiţi să punem o etichetă personalizată, iar clientele noastre chiar ne-au rugat ca eticheta să nu fie ascunsă, ci în faţă, la baza fustei. Aşa, când se întâlnesc între ele, doar trag şorţul şi îşi arată eticheta”, spune Simona Damian.

“Eu viu la doamna să cumpăr de câţiva ani, că altfel mă râd ţiganii dacă nu le iau la fete fuste noi la sărbători. Da’ să ştiţi că ne place cu etichete pe fuste, că alte ţigănci de-ale noastre se laudă că au haine de la Simona şi le fac ele cu materiale chinezeşti”, spune Lumina, o clientă fidelă a magazinului.

Materialele folosite de către soţii Damian pentru costume sunt aduse din India, iar caşmirul este adus din Japonia.

Preţurile nu pot fi fixe, pentru că ţiganii nu acceptă să cumpere fără negociere

La magazinul familiei Damian, preţurile nu pot fi niciodată fixe, chiar dacă ele sunt afişate, şi asta pentru că ţiganii nu renunţă la obiceiul de a negocia “la sânge” orice tranzacţie.

“Poate cea mai obositoare parte a afacerii noastre o reprezintă vânzarea, pentru că negocierea e un obicei nativ al ţiganilor şi durează chiar şi câteva ore, timp în care munca în atelier aşteaptă. La final, când am crezut că am bătut palma, clientul scoate euro, nu lei, iar atunci începem a doua negociere, pentru curs, care mai durează… Chiar şi câţiva lei dacă las din preţ, pentru un ţigan e bine că nu a plătit cât am cerut prima dată”, explică arădeanul.

Negocierile se lasă uneori şi cu certuri.

“Ne mai suduie uneori pentru că nu coborâm preţul cât vor ei, dar la plecare, în faţa porţii, bărbaţii se întorc zâmbitori şi îşi scot pălăria, ne mulţumesc şi salută politicos ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Am început să-i înţelegem şi să le respectăm obiceiurile”, a adăugat Damian.

Preţul unei fuste cu şorţ nu coboară sub 400 de lei, iar cea mai scumpă costumaţie din două piese este în jur de 2.000 de lei. Cămăşile se cumpără mereu separat, pentru că se asortează cromatic foarte diferit de la o persoană la alta.

“De regulă, cel mai bine se vând nu fustele ieftine, ci cele care costă în jur de 1.000 de lei. E şi un fel de mândrie între ţigani să poarte haine mai scumpe, iar la ei nu a fost criză financiară niciodată”, spune Ştefan Damian.

Jupoanele sunt un subiect tabu si sunt ascunse în magazin, ca şi hainele de doliu

Un aspect important în această afacere îl reprezintă respectarea obiceiurilor ţiganilor, iar soţii Damian au avut multe de învăţat. De exemplu, cei doi arădeni ştiu că niciodată hainele negre, de doliu, nu se pun alături de celelalte, pentru că ar aduce ghinion.

"Ţiganii nu prea portă doliu, decât foarte rar, pentru că spun că hainele negre aduc ghinion. Dacă le-ar vedea expuse în magazin, nu ar mai călca pe aici. Ele stau depozitate şi sunt scoase doar la cerere. Nici cu maşina hainele negre nu se transportă împreună cu celelalte, ci neapărat separat”, explică Simona Damian.

Croitoreasa spune că are mare grijă şi când lucrează la costume: ”Floricelele imprimate pe materiale trebuie să fie mereu cu codiţele în jos, altfel haina ar purta ghinion clientei. Uneori, clientele stau lângă mine în atelier să se asigure că respect aceste obiceiuri. De asemenea, hainele făcute la comandă unui client nu pot fi atinse de alt client dacă ar fi curios să studieze materialul sau modelul”.

În magazin există şi alte veşminte ascunse de priviri: jupoanele. Acestea nu pot fi văzute de bărbaţi pentru că ar reprezenta o mare ruşine pentru femei.

"Dacă o clientă vrea să încerce un jupon, toţi bărbaţii părăsesc magazinul. Nici la uscat după spălare nu sunt puse oriunde aceste obiecte vestimentare, ci ascunse de privirile bărbaţilor”, explică Simona Damian.

Ea şi soţul său spun că prin respectarea acestor obiceiuri, dar şi a intimităţii clienţilor, şi-au câştigat un renume şi respect în mijlocul comunităţii de ţigani în care trăiesc de decenii şi unde vor să-şi dezvolte afacerea în următorii ani.

În prezent, soţii Damian au peste 500 de clienţi fideli din toată Europa, dar cei mai mulţi sunt din România. Chiar şi dintre cei aflaţi în afara ţării, majoritatea sunt plecaţi din ţara noastră cu ani în urmă.