Simona Halep. Românca a scăpat de Jelena Ostapenko, dar letona şi-a luat "adio" în mare stil

26 Octombrie 2017

Jucătoarea letonă de tenis Jelena Ostapenko a învins-o fără drept de apel pe Karolina Pliskova (Cehia), cu 6-3, 6-1, joi, în penultimul meci din Grupa Albă a Turneului Campioanelor de la Singapore.

Ostapenko a reușit prima sa victorie în competiție, una de palmares, jucătoarea baltică neavând șanse de a prinde semifinalele, conform Agerpres.

Letona s-a impus în doar 66 de minute în fața cehoaicei, care avea asigurată câștigarea grupei după cele două victorii de până acum.

Ostapenko a învins-o în premieră pe Pliskova, cea care câștigase primele două dueluri directe, în 2016 în turul al doilea la Cincinnati, cu 6-4, 6-1, și anul acesta, în turul al treilea la Australian Open, cu 4-6, 6-0, 10-8.

Jucătoarea letonă a reușit nu mai puțin de 25 de mingi direct câștigătoare, față de 8 adunate de Pliskova, care a făcut 17 erori neprovocate, iar Ostapenko 14.



Câștigătoarea meciului al doilea, dintre Garbine Muguruza (Spania) și Venus Williams (SUA) va oferi a doua semifinalistă din această grupă.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?