Simona Halep, dezvăluiri despre relația sa cu Ion Țiriac

19 August 2019

Simona Halep, numărul 4 WTA, a făcut dezvăluiri despre cariera ei și despre relația cu Ion Țiriac, dar și despre posibilitatea ca Darren Cahill să revină în rolul de antrenor. 

Simona Halep a dezvăluit, în emisiunea Garantat 100% de la Televiziunea Română, că relația ei cu Ion Țiriac în carieră nu are un rol specific, ci este un prieten, un om de suflet. 

 

"Are o experiență extraordinară. A fost alături de mulți campioni. El a jucat tenis, adică știe ce se întâmplă în momentele grele. În primul rând așa spune că este prieten, este un om de suflet. Eu l-am cunoscut în 2014, după finala de la Madrid și de atunci vorbim zilnic despre ce trebuie să fac eu, cum să fiu mai bună. cât trebuie să mă antrenez. El îmi spune că 4-6 ore. Nu am reușit încă, dar a înțeles că eu sunt altfel de jucător nu sunt ca Vilas. cât trebuie să mă antrenez. El îmi spune că 4-6 ore. Nu am reușit încă, dar a înțeles că eu sunt altfel de jucător. nu sunt ca Vilas, care se antrena 6-8 ore pe zi. Mie îmi place să mă antrenez mai puțin, dar intens. Nu are un rol specific în cariera mea, domnul Țiriac este alături de mine sufletește și nu doar și nu doar la Wimbledon, așa cum am spus din 2014 și îmi dă sfaturi despre tenis, despre ceea ce să fac în afara terenului și lecții de viață foarte importante.", a declarat Simona Halep.

Simona Halep a fost întrebată și despre fostul ei antrenor, australianul Darren Cahill. 



“Daniel Dobre este trup şi suflet alături de mine şi de echipa mea. Se tot vorbeşte că nu îi dau credit, că nu i-am dat importanţă. Nu este doar de faţadă, este un om important. Este total greşit că l-am făcut de râs sau l-am umilit. N-am făcut nimic personal niciodată şi nu o voi face. I-am respectat pereu pe oamenii de lângă mine. Nu am jignit niciodată, doar m-am descărcat, nu a fost frumos, dar mi-am cerut scuze după. Nu sunt dictatoare, sunt naturală şi spun ceea ce simt în momentul respectiv. În anumite momente am nevoie de o energie extra de la ei. Treaba este limpede între noi, am convenit ca în momentul în care am nevoie să le spun. Nu ştiu dacă revine Darren. A rămas să vorbim după US Open. Eu îmi doresc foarte mult să revină cu noi în echipă pentru că ne completează foarte bine. Dacă ar veni aş putea fi capabilă să mai câştig grand slam-uri. Feeling-ul meu este că da, va reveni. Am încredere că o să vină. Ţin legătura cu Darren Cahill prin telefon. Îi cer sfatul, îmi dă sfaturi. Am vorbit înainte de fiecare meci la Wimbledon. Am vorbit şi cu domnul Dobre şi împreună am făcut o analiză foarte bună”, a spus Halep.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?