Simona Halep a revenit în ţară după triumful de la Roland Garros. Ce-a declarat, plus imagini

11 Iunie 2018
Foto: Cristian Otopeanu
Foto: Cristian Otopeanu
Foto: Cristian Otopeanu Foto: Cristian Otopeanu Foto: Cristian Otopeanu Foto: Cristian Otopeanu Foto: Cristian Otopeanu Foto: Cristian Otopeanu

Simona Halep a revenit în România, după victoria istorică în finala turneului de la Roland Garros. Aeronava TAROM cu care a sosit liderul WTA de la Paris a aterizat pe aeroportul Henri Coandă la ora 16:40.

La ora 17:09, ținând în braţe o replică miniaturală a trofeului cucerit la Roland Garros, Simona Halep a coborât din aeronavă și s-a îndreptat spre Salonul Oficial de la Aeroportul Henri Coandă. Acolo a susținut o conferință de presă.

"Tot ce a fost greu se uită când ai un asemenea succes. Mulţumesc familiei, tuturor fanilor care mi-au creat o atmosferă superbă la Paris. Acest trofeu este şi al meu, şi al României, aici am crescut, aici m-am antrenat şi aici am ajuns campioană la Roland Garros", a afirmat Simona Halep, la conferinţa de presă de pe aeroport.

"Cel mai frumos moment a fost cel în care spectatorii au cântat imnul României, iar organizatorii au spus că nu s-a întâmplat în istoria turneului de la Roland Garros ca imnul naţional să fie cântat cu cuvinte. A fost emotionant si rar imi dau lacrimile pe teren, acest moment a fost deosebit" a mai precizat sportiva în vârstă de 26 de ani.  

Vezi şi: HALEP - CAMPIOANĂ! Filmul memorabilei zile de 11 iunie, în imagini unice realizate de realitatea.net

Numărul 1 mondial a vorbit şi despre orele premergătoare marii confruntări de ieri. "Darren mi-a zis că trebuie să merg şi să câştig acest meci, că sunt capabilă să câştig. Ion Tiriac mi-a spus că dacă joc cum ştiu eu o să căştig fără probleme. Mă bucur că aceşti doi oameni mi-au fost alături în ultimii 3-4 ani."

"Acum, văzându-vă şi pe voi aici, emoţia şi mulţumirea sunt mai mari" le-a spus Simona oficialilor şi fanilor veniţi pe aeroport.

"Mă simt împlinită profesional, am acum un trofeu de Grand Slam şi sunt numarul 1 mondial, însă nu se opreşte carierea mea aici, am de gând să cuceresc şi alte trofee, vreau să joc şi la Olimpiadă, dacă voi fi sănătoasă".

Citește și: UPDATE Ceremonia în care Simona Halep va prezenta trofeul va fi ÎN INTERIORUL Arenei Naționale

La ora 17:35, după ce a ţinut o conferinţă de presă de 20 de minute la Salonul Oficial, în fața a peste 150 de jurnalişti, liderul WTA a pozat cu miniatura Cupei Suzanne Lenglen, după care s-a urcat în maşină şi a plecat spre Arena Națională, acolo unde va avea loc o festivitate de premiere în cinstea ei.

Simona Halep a câștigat sâmbătă, 9 iunie, primul ei Grand Slam, după 40 de ani de la succesul Virginiei Ruzici, tot la Roland Garros. 

Simona Halep a învins-o în finala de la Roland Garros pe Sloane Stephens (10 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-1.

Sursă foto: Inquam Photo, Realitatea TV 



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?