Serul din două ingrediente care te scapă de ridurile din jurul ochilor

16 Ianuarie 2017
Serul din două ingrediente care te scapă de ridurile din jurul ochilor
Serul din două ingrediente care te scapă de ridurile din jurul ochilor

Ridurile din jurul ochilor sunt primul lucru care ne face să ne îngrijorăm pe măsură ce îmbătrânim. Ele apar de nicăieri și ne fură din tinerețe. Totuși, ele sunt mai degrabă un rezultat al pielii noastre subțiri decât al vârstei. Nu trebuie să fii bătrână ca să ai aceste riduri.

Vârsta nu este singura cauză a apariției ridurilor. Soarele, faptul că ne încruntăm, că râdem, fumatul, acneea, mișcarea mușchilor, intervențiile chirurgicale și rănile sunt doar câteva dintre cauzele care favorizează apariția acestor riduri de expresie. Dacă observi mai multe linii subțiri doar sub un ochi, cauza poate fi faptul că zâmbești mai mult cu o parte a feței sau că dormi doar pe o parte. Atunci când faci asta, pui o presiune mai mare asupra părții respective, fapt ce duce la apariția ridurilor sub ochi.

Deși multe femei apelează, în prezent, la diferite intervenții chirurgicale sau tratamente dureroase ce presupun injectarea unor subtanțe în piele, aceste lucruri nu sunt tocmai indicate. Ceea ce trebuie să facem este să ne întoarcem la natură, pentru că ea ne oferă soluții pentru toate problemele noastre. Pentru reducerea ridurilor din jurul ochilor, putem prepara chiar la noi acasă un ser miraculos ce duce la atenuarea liniilor fine în doar câteva săptămâni de aplicare.

Citeşte continuarea pe divahair.ro.





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?