Șerban Nicolae: Guvernul trebuie să dea OUG pentru desfășurarea referendumului în două zile

14 Septembrie 2018

Guvernul ar trebui să emită o ordonanță de urgență pentru modificarea Legii Referendumului pentru introducerea posibilității desfășurării referendumului de modificare a Consituției pe parcursul a două zile, a declarat, vineri, social-democratul Șerban Nicolae.

”Ar fi perfect constituțională o ordonanță de urgență din punctul meu de vedere, pentru că nu afectează drepturi și libertăți fundamentale, dimpotrivă, le susține. De asemenea, este justificată din toate punctele de vedere, ca oportunitate, urgență. Și, mai mult decât atât, revizuirea precedentă a Constituției s-a făcut prin referendum organizat pe parcursul a două zile, adică am și un precedent. Eu sunt de părere că Guvernul trebuie să emită o Ordonanță de Urgență care să facă toate modificările necesare”, a afirmat Șerban Nicolae, citat de mediafax.ro.

Social-democraţii vor ca referendumul pe tema familiei tradiţionale să dureze două zile, au declarat surse din PSD pentru Realitatea TV.

Legea în vigoare prevede, însă, că referendumul se organizează într-o singură zi, duminica. Dar politicienii PSD se tem că la urne nu se vor prezenta îndeajuns de mulţi români. Aşa că va fi nevoie de o ordonanţă de urgenţă dată de Guvern pentru modificarea legii.

Surse: PSD vrea ca "referendumul pentru familie" să dureze două zile

Inițiativa de revizuire a Constituției privind redefinirea familiei care se formează prin căsătoria între un bărbat şi o femeie a trecut, marți, de Parlament, după ce senatorii au decis prin vot, cu 107 voturi ”pentru”, 13 ”împotrivă” și 7 abțineri, în favoarea proiectului.

Inițiativa trecuse, deja, de Cameră, prin urmare, românii vor fi chemați la Referendum pe 7 octombrie pentru a spune dacă sunt de acord sau nu cu modificarea.

Pentru ca proiectul să treacă era nevoie de cel puțin 91 de voturi, iar PSD și ALDE au 83 de voturi, dar voturi au venit de la tradiționaliștii din UDMR și PNL. Cei 13 senatori USR au votat împotrivă.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?