Şeful BCE, semnal de alarmă pentru economia europeană

18 Noiembrie 2016
Șeful BCE, Mario Draghi
Șeful BCE, Mario Draghi
FOTO: hdwallpapersfit.com

Redresarea zonei euro nu este încă suficient de solidă pentru creșterea inflației, iar actualul nivel al sprijinului pentru politică monetară va fi "un ingredient-cheie" al perspectivei economice în următorii ani, a declarat, vineri, președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi.

"Nu vedem încă o întărire consistentă a dinamicilor prețurilor de bază. Chiar dacă există tendințe încurajatoare în economia zonei euro, redresarea rămâne puternic dependentă de o serie de condiții financiare care, în schimb, depind de sprijinul politicii monetare", a afirmat șeful BCE, într-un discurs rostit la Frankfurt.

Declarațiile sale sugerează că bilanțul BCE nu va reduce în viitorul apropiat programul de achiziții de active, care se ridică la 80 de miliarde de euro pe lună. În 8 decembrie, Consiliul guvernatorilor BCE va decide dacă va extinde programul dincolo de martie 2017, în pofida speculațiilor de pe piețele de obligațiuni cu privire la o eventuală reducere progresivă a achizițiilor de active derulate de BCE.

Rata anuală a inflației în zona euro a crescut ușor în octombrie, până la 0,5%, de la 0,4% în septembrie, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În 8 decembrie, BCE va anunța și noile estimări privind inflația în perioada 2017 — 2019.

Sectorul bancar global trebuie să fie bine reglementat și măsurile anunțate deja în acest sens nu trebuie retrase, a afirmat Mario Draghi, pe fondul sporirii temerilor că noua administrație din SUA va încerca să le atenueze.



Reglementările bancare trebuie să intre într-o perioadă de stabilitate și nu este necesară redefinirea lor, a explicat șeful BCE, argumentând că o dereglementare excesivă a fost cauza crizei financiare globale.

Victoria lui Donald Trump a crescut speranțele pentru unii și a provocat temeri altora că multe reglementări din sectorul bancar introduse în ultimul deceniu vor fi retrase, ceea ce va spori riscurile sistemice.



Sursă: Agerpres

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?