Deşi sunt plecat de opt ani din ţară, mă informez cu regularitate despre ce se întâmplă în fotbalul românesc, preocupat fiind în special de imaginea antrenorilor români raportată la cerinţele şi tendinţele din fotbalul internaţional.
Devine tot mai evident că în fotbalul actual aportul antrenorului a crescut considerabil, situându-se la 35-40 % din potenţialul competitiv al echipei. În special în Europa au apus vremurile când doar profitând de a avea la dispozitie o colecţie de jucători de valoare sau beneficiind de strategiile ,,under-ground” ale conducatorilor puteai să-ţi treci în CV campionate, cupe sau participări în competiţiile continentale.
Acum se impun tot mai mult antrenorii carismatici, cu o cultură şi o inteligenţă mult peste medie, imaginativi în găsirea soluţiilor tactice care să decidă favorabil rezultatul şi catalizatori de energii pozitive care să aducă acea atitudine de invincibilitate indispensabilă marii performanţe.
Constat cu mândria românului auto-exilat că Răzvan Lucescu întruneşte suficiente calităţi care-l pot propulsa în vârful ierarhiei fiind ajutat şi de un remarcabil echilibru în tot ce ţine de relaţiile specifice profesiei, lucru destul de rar întâlnit la antrenorii români. Sper ca lui Răzvan să i se ofere şansa să-şi ducă munca până la capăt şi prin prisma rezultatelor să contribuie la creşterea cotei antrenorilor români în competiţia cu antrenorii din ţările cu fotbal de top. Am simţit pe propria-mi piele ce înseamnă să concurezi din postura de antrenor român cu nemţii, francezii, olandezii şi brazilienii. Chiar dacă le eşti superior pe planul performanţelor, angajatorii punctează nivelul fotbalului din ţara de origine şi ei sunt de cele mai multe ori cei aleşi.
Pe de altă parte, constat cu dezamăgire că sămânţa sădită în anii ’90 de cei care-şi închipuiau că vor sări de nicăieri direct în Liga Campionilor doar pentru că au secretară blondă, a rodit în copac stufos cu ramuri răsfirate la multe dintre cluburile din fotbalul nostru. Este trist că atitudini normale poate în ţări din subsolul fotbalului, sunt tratate cu nonşalanţă şi ironie invers orientată de opinia publică şi media sportivă de la noi.
În loc să ne aliniem la principiile de lucru din fotbalul mare, călcăm cu paşi apăsaţi către fotbalul bananier! O mare vină au şi acei antrenori care se prostituează moral pentru a-şi păstra slujba, contribuind la împământenirea sintagmei ,,antrenorul nostru – jucăria noastră preferată”.
Ar fi timpul ca toţi cei implicaţi în fenomen să-şi focalizeze energiile şi să-şi aducă fiecare partea lui de contribuţie la îmbunătăţirea percepţiei asupra fotbalului românesc. Premisele de la care trebuie plecat sunt ierarhizarea pe criterii strict profesionale, respectul reciproc, atitudinea pozitivă şi onestitatea absolută în toate întreprinderile ce ţin de activitatea echipei.
Mi se pare foarte semnificativ un fapt întâmplat la clubul la care am activat în Uganda, repet Uganda-Africa: preşedintele-patron a îndepărtat din structurile clubului o rudă apropiată şi principal partener de afaceri pentru că a încercat să-mi discrediteze munca la echipă, iar rezultatele au venit firesc consecinţă a atmosferei de lucru astfel create.
Chiar dacă nu-i va fi uşor, nu ajutat – am văzut că ştie să se ajute singur – lăsat doar să-şi facă treaba, Răzvan are capacitatea de a reuşi să formeze o echipă aptă să se bată fără complexe cu oricare dintre marile puteri fotbalistice ale lumii. Nu poţi pune motor de Porsche unei Leganza şi să câştigi titlul în Formula 1. Trebuie să adaptezi toate componentele, să le testezi şi să faci corecţiile necesare. Pe urmă trebuie să te convingi pe tine însuţi că poţi câştiga. În fotbal nu poţi arde etapele decât în cazuri foarte izolate!
Dorian Marin
