Mihai Golu, fost ministru al Educaţiei în anii 90, a vorbit într-un interviu serial acordat REALITATEA.NET despre schimbările care au avut loc în învăţământul românesc, despre reintroducerea examenului de admitere la facultate, despre clasa pregătitoare, dar şi despre problemele pe care le ridică ora de Religie.
"Schimbările acestea nu au făcut bine, mai ales că nu s-au limitat la nivelul unui ministru, ci au coboarât mai jos, la nivel de director de specialitate, de inspectori de specialitate. Implicarea masivă a politicului şi a criteriului politic în educaţie este cea mai păguboasă, poate mai păguboasă decât în economie, pentru că acolo sunt alte pârghii de apărare şi de prevenire", a spus profesorul Mihai Golu.
Facultăţile au devenit "fabrici de diplome". Credeţi că este necesară reintroducerea examenulului de admitere?
Da, sigur. Fiind criză, este necesar, dar e situaţia de aşa natură, încât sunt unele specializări, în cadrul unor facultăţi care, dacă ar mai introduce şi examenul de admitere, ar rămâne fără studenţi. Unde prezenţa şi afluenţa este mare este necesară o verificare, un examen de admitere.
N-ar trebui să existe o colaborare între instituţiile statului şi universităţi? O corelaţie cu piaţa muncii?
Universităţile trebuie să se conformeze. Ca şi şcolile sunt cele care pot să dea oameni care să pătrundă imediat în activitate. Trebuie să coreleze cu cerinţele pieţii muncii, lucru care este greu de făcut într-o societate bulversată şi neaşezată în structurile ei esenţiale, cum este în prezent societatea noastră.
E greu de prevăzut, de anticipat ce direcţii, unde se produc schimbări mai profunde, ca să poţi să dirijezi, să orientezi. Pentru că este orientarea aceasta profesională, şcolară care, în realitate, este doar o vorbă. Eu trebuie să ştiu ce este pe piaţă, care este realitatea în plan social, nu numai în prezent, dar şi într-o perspectivă, să zicem nu prea îndepărtată, dar măcar mai apropiată ca să ştiu cum să-i orientez pe cei care urmează să ocupe domeniile respective de activitate.
Dacă ar funcţiona coerent şi compact toate verigile sistemului, atunci într-adevăr am avea rezultate extraordinare şi eficienţă foarte ridicată şi în plan profesional şi în plan individual. Pentru că şi asta este o mare problemă. Faci ceva, doar pentru că trebuie să faci, dar fără să te fi atras şi apoi, când te duci să faci lucrul respectiv şi te izbeşti de problemele concrete ale domeniului, deja te retragi.
Despre obligativitatea învăţământului de la 6 ani şi clasa pregătitoare, ce părere aveţi, ca fost ministru?
A mai fost un experiment la noi, între anii '60-'70, cu începerea şcolii la 6 ani şi după doi-trei ani s-a revenit. Pentru că se făceau experimente psihologice, psihopedagogice în şcoli şi se testau care sunt efectele unor măsuri care se introduceau. S-a renunţat pentru că copiii nu rezistau programului. Mai mult de 50-60% dintre ei, după două ore de activitate, erau terminaţi.
Acum, dacă se organizează altfel, pentru că atunci se organiza după criteriile unei şcoli, mai accesibil, cred că e necesară. Mai ales că, în condiţiile actuale de informare, de circulaţie a informaţiei, în mediile acestea mai elevate, la nivel de masă, copiii sunt mai precoce din punct de vedere intelectual.
Procesul acesta de dezvoltare, a mecanismelor de receptare a informaţiei sunt mai bine dezvoltate şi pot să facă faţă cerinţelor. În alte ţări, încep la cinci ani. Era un mare psiholog, Jean Piaget, care spunea că un copil de la orice vârstă poate să înveţe orice dacă i se predă într-o formă accesibilă lui.
Dacă materialul respectiv i se prezintă într-o formă pe care el poate să o perceapă şi să fie la nivelul lui de înţelegere. Chiar şi pe cele mai complicate probleme poţi să le modifici, să le pui într-o formă care să devină accesibilă. Chiar şi Teoria Relativităţii, spunea el, putem s-o predăm copiilor din clasele primare.
Pentru că, într-o formă mai accesibilă, ea poate să fie asimilată. Totul e să lucrăm nu numai la latura formală a învăţământului pe care se pune accent, ci şi la latura aceasta de conţinut real, de structurare a materialului de învăţare şi de elaborare a metodologiei de alimentare a elevului cu acest material.
Dar la felul cum sunt scrise manualele acum, e catastrofă! Eu mă crucesc când mă uit prin ele! Ce amestecătură, ce învălmăşeală, fără un fir logic, date puse doar aşa ca să încarce memoria. Şi e greu să ai pretenţii de la elevi, când condiţiile în care el este ţinut nu sunt corespunzătoare.
Aversiunea faţă de orele de religie din ultimul timp cum o explicaţi? Ar fi fost mai bine să nu fi fost introdusă această disciplină în programa şcolară?
Eu am fost mai precaut. Chiar la început s-a pus această problemă. Şi, când lucram la alegeri, eu am propus să fie facultativă şi fără notare. Nu vedeam rostul notării la religie. Pentru că aceasta este o chestie care ţine de afinităţile intime ale copilului, ale individului şi nu e o chestie care să se verifice în plan profesional, unde să dea nişte perfomanţe, la nivel standard. E formarea lui din punct de vedere moral. N-au fost de acord. Ei ţineau neaparat să fie obligatoriu.
Unii cer scoaterea materiei din programa şcolară...
Unii, da, unii, nu. Şi de aceea e bine să laşi la latitudinea fiecăruia sau să înlocuieşti religia, în forma în care este acum, cu altceva. De exemplu, cu istoria religiilor, cu o viziune de ansamblu asupra religiei ca fenomen spirtual în viaţa omului. Nu e bine nici să-i vorbeşti copilului cu Biblia, să-i vorbeşti în parabole...
Părinţii spun că poveştile prezentate de profesorii de religie sunt fabulaţii.
Ce-i reproşez religiei, adică propovăduitorilor ei, este faptul că ameninţă în permanenţă omul cu flăcările iadului, cu pedeapsa şi cu păcatele, în loc să lucreze la latura asta pozitivă de atragere. Nu ştiu ce-i cu frica aceasta! Trebuie să crezi pentru că îţi introduc frica.
Ce s-a întâmplat în aceşti 25 de ani? De ce nu mai vor oamenii religie?
S-a făcut exces. Aşa apare şi fenomenul acesta de saturaţie şi de respingere. Tot ce e prea mult strică. Poate să fie etica religioasă. Iar pentru elevii de liceu ar trebui introsusă istoria religiilor, care e de viziune, de gândit, de pus probleme, de viaţă, de existenţă. Sunt lucruri care-l formează pe copil din punct de vedere conceptual. (VA URMA)
