Scenariile Brexitului după demisia lui May

24 Mai 2019

Premierul britanic și-a dat demisia, iar acum ce urmează? Succesorul Theresei May va fi cunoscut abia peste mai multe săptămâni. El sau ea va vrea, aparent, să negocieze din nou cu UE condiţiile plecării, pentru că May nu a reuşit să obţină aprobarea planului său. 

După demisia, vineri a premierului britanic Theresa May, care a renunţat astfel să supună din nou votului deputaţilor ”Acordul retragerii” din Uniunea Europeană (UE) pe care l-a încheiat cu Bruxellesul, care sunt scenariile Brexitului? întreabă AFP, care prezintă trei posibilităţi, scrie News.ro

O nouă amânare a ieșirii

Numele succesorului Theresei May va fi cunoscut abia peste mai multe săptămâni. El sau ea va vrea, aparent, să negocieze din nou cu UE condiţiile plecării, pentru că Theresa May nu a reuşit să obţină aprobarea planului său al retragerii - în pofida faptului că Bruxellesul afirmă că singurul acord posibil este cel încheiat cu Theresa May.

Pentru a face acest lucru, Regatul Unit ar putea să ceară UE o nouă amânare, cu atât mai mult cu cât nici deputaţii britanici şi nici deputaţii europeni nu doresc o ieşire fără acord.



Regatul Unit a obţinut o amânare până cel mai târziu la 31 octombrie a ieşirii din UE, în contextul în care Brexitul urma să aibă loc la 29 martie. Un ”bilanţ de etapă” al Brexitului este prevăzut la un summit european la sfârşitul lui iunie.

No deal

Scenariul temut de mediile economice ar însemna o ieşire fără tranziţie din UE, iar relaţiile între Regatul Unit şi Uniunea Europeană ar fi reglementate atunci de regulile Organizaţiei Internaţionale a Comerţului (OIC), în contextul în care regatul ar ieşi de pe o zi pe alta din piaţa unică şi uniunea vamală.

Succesorul Theresei May - care va fi fără vreo îndoială un ”Brexiter” - ar putea să se pronunţe în favoarea unui Brexit dur, care să permită ţării să încheie propriile acorduri comerciale, aşa cum subliniază adepţii acestei poziţii.

Uniunea şi regatul şi-au intensificat, în ultimele luni, pregătirile în vederea eventualităţii unui ”no deal”, cu atât mai credibil cu cât favoritul activiştilor conservatori la succesiunea lui May la conducerea Partidului Conservator - şi deci a Guvernului - este marele apostol a Brexitului Boris Johnson, fostul ministru de Externe al lui May.

Reunțarea

O asemenea răsturnare de situaţie poate avea loc, ipotetic, în cazul unui nou referendum, care să răstoarne rezultatul primei consultări.

Theresa May a sfârşit prin a include această posibilitate în ultimele versiuni ale proiectului său al retragerii din UE, pentru a-i atrage pe eurofili.

Însă ea a provocat astfel furia euroscepticilor din partidul său şi şi-a precipitat căderea.

Iar această opţiune a fost respinsă, deja, de către deputaţi, într-o serie de voturi în Parlament, la jumătatea lui martie, ceea ce face probabilitatea sa foarte scăzută.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?