În comuna Gârda de Sus, unde un indicator cam ruginit arată calea spre gheţar.Cei mai comozi pot merge cu maşinile pe drumul ce şerpuieşte până la peşteră, pe coamele verzi ale masivului. Locurile parcă-s rupte din legende, te zgâieşti în toate părţile, parcă n-ai vrea să pierzi nimic. Drumul de pământ şi piatră nu prea dă însă pace.
În apropierea gheţaului îl puteţi întâlni pe primul ghid ,care însoţea demult turiştii. Va puteţi opri să-i vizitaţi muzeul,acum muzeograf, o casă moţească adevărată cu acoperiş de paie. Iar prispa lui Ilieşie Paşcu parcă te îndeamnă să depeni poveşti despre zmeii de odinioară.
E frig, e-adevărat, dar Scărişoara este impresionantă. Parcă apa a vrut să treacă pe aici, dar i-a plăcut hăul, aşa că s-a răzgândit. Mai întâi s-a zgribulit, apoi a încremenit pentru totdeauna. Este cea mai mare peşteră cu gheaţă din România, şi e bătrână, are peste 3000 de ani. Chiar la intrare străjuieşte „foca de gheaţă“, aşa îi spune, care îşi arată mândră colţii spre tavanul peşterii.
Peştera măsoară 36 de metri, adica tot atât cât are un bloc de 10 etaje.
Nu se ştie exact când a fost descoperită peştera, dar a fost menţionată
pentru prima dată în 1863. Cert este că la începutul secolului al
19-lea, în lipsa apei din zonă, localnicii coborau în peşteră ca să ia
gheaţă, pe care o lăsau să se topească. Atracţia Scărişoarei este aşa
zisa biserică din peşteră, unde există cam 100 de formaţiuni de
stalagmite.
