Scandalul identităţii protejate! Trei întrebări la care Kovesi ar trebui să răspundă

11 Martie 2019

„Gurile rele" spun că girul pentru circulara care permitea procurorilor DNA să folosească aceeași persoană, în dublă calitate, de martor cu identitate reală, dar și cu identitate protejată, ar fi venit chiar din partea Laurei Codruța Kovesi, susţine editorialistul ziuanews.ro, Constantin Florin Durgheu.

Autorul susţine că nici scuza fostei şefe DNA, cum că nu le-a dat un ordin procurorilor din subordine în sensul de a folosi această metodă, ci doar i-a avertizat pe cei care au procedat astfel să le aducă la cunoștința judecătorului faptul că o persoană a fost audiată atât cu identitate reală, cât și cu identitate protejată, nu stă în picioare.

"Fiind evident faptul că, chiar dacă credem că nu le-a dat ordin, este evident că a fost de acord cu această metodă de lucru (altfel nu le-ar fi spus ca pe viitor să încunoștințeze judecătorul ci le-ar fi spus răspicat faptul că astfel de metode trebuie să înceteze).

1. Cum poate fi explicat faptul că, în același dosar, o persoană a dat mai multe declarații, sub mai multe identități protejate ?
2. De ce nu a fost suficientă o singură declarație sub o identitate protejată, și a fost nevoie și de o altă declarație sub o altă identitate protejată, dată în același dosar, din moment ce nimeni nu poate contesta faptul că, nici în cazul primei declarații, dată sub prima identitate protejată, nu poate fi vorba de vreun factor de stres sau de vreo presiune externă ?!?
3. Respectă astfel de practici principiile naționale și internaționale referitoare la desfășurarea procesului penal, respectiv la corecta administrare a probelor ?

Răspunsurile fiind evidente pentru orice om de bună credință, îmi exprim speranța că, în cel mai scurt timp, procurorii vor înțelege că a venit vremea să-și desfășoare activitatea strict în litera și spiritul legii și că, pe viitor, după ce vom mai auzi, din ce în ce mai rar, despre abuzurile vreunui procuror, reacția sistemului va fi promptă și că acesta va fi sancționat imediat, pentru a nu i se da posibilitatea să nenorocească, în mod nefundat, și alte destine!" a scris Constantin Florin Durgheu.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Vlad
11 Mar 19:36
Ce sa mai raspunda la 3 intrebari, nici 10 ani de dat declaratii zi de zi nu acopera cate a facut, toate imbarligaturile posibile si imposibile vor iesi la iveala.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?