Ryanair va anula miercuri 150 de zboruri

11 Septembrie 2018
Ryanair va anula miercuri 150 de zboruri
Ryanair va anula miercuri 150 de zboruri

Ryanair va anula miercuri 150 dintre cele 400 de curse aeriene din şi spre Germania, din cauza grevei comune a piloţilor şi însoţitorilor de bord, a anunţat directorul de marketing al companiei aeriene low-cost, Kenny Jacobs, transmit DPA şi Reuters

Mişcarea de proteste este organizată de sindicatul piloţilor germani Vereinigung Cockpit (VC) şi de sindicatul german Verdi.

Majoritatea celor 400 de piloţi şi 1.000 de însoţitori de bord care lucrează pentru Ryanair în Germania s-ar putea alătura grevei, a afirmat marţi Markus Wahl, purtător de cuvânt al VC.



Reprezentanţii Ryanair susţin că acţiunea industrială este nejustificată, citând îmbunătăţirea condiţiilor de salarizare şi de lucru care au fost deja oferite.

"Deoarece am oferit deja contracte locale şi oferte de salarizare mai bune, nu există nicio justificare pentru noi întreruperi", a afirmat un purtător de cuvânt al Ryanair, Robin Kiely. În schimb, Christine Behle, membru al board-ului Verdi, a declarat: "Acesta este primul avertisment de grevă. Ceea ce se va întâmpla în continuare va depinde de procesul negocierilor".

Avioanele Ryanair din Germania reprezintă aproximativ o zecime din flota sa globală.

Sursa: agerpres.ro

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?