Rusia se rupe de Occident! Măsura radicală schimbă tot ce știai despre internet!

2 Mai 2019

Ultima măsură a Rusiei e cel puțin ciudată. Vladimir Putin, președintele acestei țări, a promulgat legea care permite autorităților să-și facă propria rețea de internet. Astfel, Rusia copiază modelul chinezi și are control deplin asupra cetățenilor. Urmează vremuri grele pentru internauți. Nu vor mai avea unde să se ascundă. Dar de ce a făcut acest pas, dincolo de supraveghere și control. 

Legea va intra în vigoare în noiembrie. Prevederile privind apărarea criptografică a informaţiilor şi sistemul naţional al numelor domeniilor vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021.

Ce se întâmplă cu internetul în Rusia de acum?

Legea presupune că traficul de internet trebuie să poată fi redirecționat prin anumite puncte controlate de stat. Sub această legislație, Rusia s-ar putea deconecta de la serverele străine „în cazul în care există amenințări asupra rețelelor de comunicare".

Proiectul a fost prezentat drept răspuns la „caracterul belicos al noii strategii americane în materie de securitate cibernetică". Dar mai există și un alt motiv: monitorizarea activității cetățenilor.

Autoritătile vor putea supraveghea tot ce se întâmplă pe internet. În esență, va elimina necesitatea ca datele să fie trimise și primite de la serverele străine. Acest control ar duce clar la monitorizarea traficului și cenzura site-urilor ce ar putea fi vizitate de utilizatorii ruși.



Traficul ar fi redirecționat doar prin puncte aprobate sau administrate de Roskomnazor, autoritatea care se ocupă de reglementarea comunicațiilor în Rusia.

Sursa



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?