Rusia atacă sistemul de rachete din România

25 Ianuarie 2019

Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia nu au reuşit să ajungă la niciun acord privind menţinerea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), Administraţia Vladimir Putin denunţând instalarea de către Statele Unite a sistemelor balistice în România.

Vineri, la Bruxelles, s-a derulat o reuniune a Consiliului NATO-Rusia, tema centrală fiind situaţia Tratatului INF. Reprezentanţii statelor membre NATO au cerut Moscovei să renunţe până pe 2 februarie la noile sisteme de rachete de croazieră care pot transporta ogive nucleare.

Dacă Moscova nu se va conforma, Administraţia Donald Trump va iniţia procedurile de retragere a Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare.

"Tratatul INF este în pericol real. Cu cât Rusia va reveni mai curând la respectarea Tratatului, cu atât va fi mai bine. Tratatul nu are nicio valoare dacă nu este respectat; problema sunt rachetele ruse din Europa", a declarat după reuniune Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

Rusia a instalat sisteme de rachete nucleare pe litoralul Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina, conform unor imagini prin satelit obţinute de Institutul Imagesat International.



Imaginile surprind sisteme de rachete Iskander instalate într-o bază din Krasnodar, oraş rus situat pe litoralul nordic al Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina. Rachetele Iskander au raze de acţiune de până la 500 de kilometri şi pot transporta atât ogive convenţionale, cât şi nucleare.

La rândul său, Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe, a declarat în cursul reuniunii că Statele Unite încalcă de fapt Tratatul INF prin instalarea sistemelor balistice în România, au afirmat diplomaţi NATO citaţi de agenţia de presă Reuters. În plus, Ministerul rus de Externe a acuzat Statele Unite de reactivarea planului privind sistemul balistic spaţial.

NATO susţine că sistemele antibalistice din România au rolul de a contracara ameninţările Iranului, potrivit Mediafax.

Alianţa Nord-Atlantică va aplica măsuri defensive "proporţionate" pentru a contracara acţiunile Rusiei, care încalcă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) prin instalarea unor sisteme de rachete nucleare ce pot fi utilizate contra Europei, a afirmat anterior Jens Stoltenberg. "Vom lua decizii proporţionate şi defensive. Dacă vom permite Rusiei să continue încălcarea Tratatului INF, va fi subminată respectarea nu doar a acestui acord, ci a tuturor acordurilor privind controlul armamentului", a declarat Jens Stoltenberg într-un interviu acordat site-ului Politico.eu cu ocazia Forumului Economic Mondial Davos. Stoltenberg a acuzat Rusia că "a dezvoltat şi a instalat noi sisteme balistice, mobile, greu de localizat, care pot transporta ogive nucleare şi pot ataca oraşe europene fără prea mult timp de avertizare". Acest lucru înseamnă că s-a redus zona de evitare a utilizării bombelor atomice într-un conflict, a subliniat Stoltenberg.

Reuniunea Consiliului NATO-Rusia are rolul de a fi purtate discuţii "despre Tratatul INF", iar aliaţii din cadrul NATO "vor putea cere Rusiei să revină la respectarea Tratatului într-un mod verificabil şi transparent". "Eu cred puternic în dialogul cu Rusia, mai ales în vremuri dificile, aşa cum sunt cele de acum. Este foarte important să discutăm şi să încercăm să identificăm soluţii politice, întrucât nu vrem o nouă cursă a înarmării. Ştim că nu vrem un nou Război Rece", a insistat secretarul general NATO.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?