Rudel Obreja, după ce a fost condamnat la 5 ani cu executare: Sunt un exemplu pentru ţară!

5 Iunie 2018

Rudel Obreja a declarat, înainte de a se preda Poliţiei, pentru a fi încarcerat, că a primit decizia cu demnitate, dar nu o acceptă. El a mai spus că este mândru de ce a făcut şi este un exemplu pentru ţară.

"Eu zic că am primit decizia cu demnitate, asta e situaţia, nu o accept, dar asta e, suntem într-o tara în care trebuie să respectăm legile", a spus Rudel Obreja. 

Acesta a mai spus că o felicită pe Elena Udrea pentru că a reuşit să nu fie în închisă, aceasta fiind condamnată la şase ani de puşcărie în acelaşi dosar.

"O felicit pe doamna Udrea că a reuşit să nu fie în închisoare, nu merita să fie în închisoare, aşa cum nici eu nu merit să stau în închisoare. Dânsa a putut să facă asta, eu nu am vrut să fac lucrul acesta. (...) Îmi văd de viaţa mea mai departe, îmi văd copiii mei, de familia mea. O să trecem peste momentele astea şi să mergem mai departe", a precizat Rudel Obreja. Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box a mai explicat, pentru ProSport, că "oamenii care fac ceva pentru această ţară ajung la puşcărie şi sunt promovate lichelele". 

Reamintim că Elena Udrea a fost condamnată și în primă instanţă la şase ani de închisoare pentru luare de mită, abuz în serviciu şi folosire de acte sau declaraţii false pentru obţinerea de fonduri europene.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins apelul declarat de Udrea şi de către ceilalţi inculpaţi, fiind menţinută sentinţa dată de instanţa de fond.

Astfel, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obeja rămâne cu o condamnare de cinci ani de închisoare cu executare.

Celelalte pedepse în dosar sunt: Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, trei ani de închisoare cu executare; Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, un an şi şase luni cu suspendare; Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere; Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, trei ani de închisoare cu suspendare, şi Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme, doi ani şi şase luni cu suspendare.

Elena Udrea, șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Obreja, cinci ani

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?