România şi Lituania au încheiat un protocol pe tema securităţii, la nivelul MAE

19 Mai 2016

Poziţiile României şi Lituaniei sunt similare în materie de securitate, iar pentru intensificarea colaborării a fost încheiat miercuri un protocol de colaborare la nivelul Ministerelor de Externe, după întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu omologul său, Dalia Grybauskaitė, scrie Mediafax.

"Securitatea continentului şi a regiunii este una din priorităţile noastre fundamentale. România şi Lituania acţionează nu doar ca aliaţi, ci şi ca ţări preocupate de evoluţiile regionale, responsabile şi angajate în acest sens, cu o atenţie aparte acordată în special securităţii spaţiului care se întinde de la Marea Baltică până la Marea Neagră", a declarat preşedintele Klaus Iohannis la Vilnius, după o întâlnire cu omologul său lituanian. Iohannis a mai spus că împreună cu Grybauskaitė a analizat agenda summitului NATO de la Varşovia şi că aşteptările României şi ale Lituaniei sunt pe tema întăririi securităţii.

"Am convenit că trebuie să continuăm coordonarea în acest Format, dar şi să intensificăm cooperarea bilaterală în domeniul securităţii. Am reiterat aşteptările concrete ale României privind o prezenţă Aliată robustă, credibilă, cu rol de descurajare, care să fie desfăşurată în mod echilibrat pe întregul Flanc Estic al NATO, atât în partea nordică a Flancului Estic, cât şi în partea sudică a Flancului Estic", a subliniat preşedintele.





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?