România, pe lista neagră a deficitului bugetar în UE

23 Octombrie 2017

Un număr de trei state membre ale Uniunii Europene, printre care și România, au avut un deficit guvernamental (calculat pe baza metodologiei ESA, sistemul conturilor europene - n.r.) egal sau mai mare de 3% din PIB, potrivit unei estimări revizuite publicate luni de Eurostat.

Conform acestor cifre, care sunt similare cu cele publicate în luna aprilie de Eurostat, Spania a înregistrat în 2016 un sold negativ de 4,5% din PIB, Franța un deficit de 3,4% din PIB, iar România a avut de 3% din PIB.

În schimb, la finele lui 2016, România se situa în rândul statelor membre UE cu cel mai mic nivel al datoriei guvernamentale raportată la Produsul Intern Brut (37,6%), un nivel mai redus fiind înregistrat doar în Estonia (9,4% din PIB), Luxemburg (20,8% din PIB), Bulgaria (29% din PIB) și Cehia (36,8% din PIB). La nivelul UE, un număr de 16 state membre aveau în 2016 un nivel al datoriei guvernamentale mai mare de 60% din PIB.

Potrivit Eurostat, în 2016 deficitul guvernamental și datoria, atât în zona euro cât și în UE 28, au scăzut comparativ cu 2015. În zona euro, deficitul guvernamental a scăzut de la 2,1% din PIB în 2015 până la 1,5% din PIB în 2016, în timp ce în UE a scăzut de la 2,4% până la 1,7%. În ceea ce privește datoria guvernamentală, în zona euro a scăzut de la 89,9% din PIB la finele lui 2015 până la 88,9% la finele lui 2016, în timp ce în UE a scăzut de la 84,5% până la 83,2%.

Eurostat subliniază că nu a făcut modificări la datele raportate de statele membre, potrivit Agerpres.



Deficitul bugetar scapă din lesă. Este DUBLU față de anul trecut, după primele 8 luni din 2017

Guvernul PSD-ALDE are probleme tot mai mari cu păstrare deficitului bugetar sub control, în condițiile în care cheltuielile de personal au urcat cu 21,4% în ianuarie - august 2017 față de perioada similară a anului trecut.

Cheltuielile de investiţii au scăzut cu 18% față de 2016, potrivit execuției bugetare pe primel 8 luni ale anului, publicate luni de Ministerul Finanțelor. Tăierea masivă a banilor pentru investiții și cofinanțare la fondurile europene este singura soluție a Guvernului de păstrare în ținta de deficit de sub 3% până la sfârșitul anului.

Misiunea devine tot mai dificilă în condițiile în care deficitul bugetar a fost de 0,78% din PIB pe primele opt luni ale anului, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Execuția bugetului general consolidat pe primele opt luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 6,5 miliarde lei, raportat la deficitul de 3,1 miliarde lei, respectiv 0,41% din PIB, consemnat în perioada similară din 2016.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?