Rise Project: Casele și terenurile familiei procurorului șef Constanța. Legăturile cu rețeaua Mazăre

29 Iunie 2018

Șeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Gigi-Valentin Ștefan, s-ar fi îmbogățit cu două terenuri retrocedate ilegal de gruparea fugarului Radu Mazăre, susține o investigație Rise Project.

Frauda imobiliară implică mai mulți funcționari și face obiectul unui dosar celebru la DNA.

Unul dintre loturi a fost cumpărat de magistrat chiar în timp ce subalternii săi închideau cauze penale cu retrocedări orchestrate de gruparea Mazăre.

Pe al doilea, familia procurorului a construit o vilă impunătoare, gard în gard cu prietena de casă a lui Radu Mazăre – șefa Aqua Magic din Constanța, care a obținut terenul prin aceeași filieră.

RISE și InfoSud-Est au descoperit că cei doi au ajuns vecini ca urmare a unui lung șir de ilegalități, cercetate la DNA în uriașul dosar al retrocedărilor din Constanța, în care au fost trimiși în judecată Radu Mazăre, zeci de angajați ai Primăriei, dar și fostul șef al Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu.



Prejudiciu estimat: 114 milioane de euro.

Articolul integral, pe Rise Project.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?