Niciun compromis. Negocierile maraton ale liderilor UE se reiau astăzi

30 Iunie 2019
Summit-ul UE, reluat la primele ore ale dimineții

Negocieri maraton la Bruxelles, unde liderii europeni trebuie să-și împartă cele mai importante funcții în UE. Partidul Popular European l-a respins inițial pe social-democratul Frans Timmermans pentru șefia Comisiei Europene, au afirmat surse din PPE pentru AFP, potrivit Agerpres. Totuși, potrivit Reuters, Timmermans rămâne primul favorit pentru postul cheie, în vreme ce o politiciană din Bulgaria, Kristalina Georgieva, ar putea ajunge la șefia Consiliului European. 

Summit-ul de urgență al liderilor UE s-a reluat luni dimineața la ora 8 (ora României), după o pauză de patru ore și noi negocieri în spatele ușilor închise. Urmăriți informațiile în timp real, pe Realitatea.net.

UPDATE: Negocierile s-au terminat cu un eșec, a anunțat Emmanuel Macron. Tot președintele Franței a spus că discuțiile vor fi reluate marți și se vor concentra pe aceleași nume vehiculate.

Totuși, premierul bulgar Boyko Borissov a anunțat că Kristalina Georgieva nu ar mai fi în cărți pentru șefia Consiliului European. 

UPDATE: Premierul slovac Peter Pellegrini a declarat luni că a văzut lumina de la capătul tunelului în discuţiile maraton de la summitul UE pentru alegerea noilor şefi ai instituţiilor europene şi că este probabil să se ajungă marţi la un compromis, relatează Reuters.



"Se pare că toate părţile au înţeles că lucrul de care este nevoie este să se vină cu un nou set de posibile nominalizări, un nou set de combinaţii", a declarat Pellegrini presei la bordul avionului cu care revenea în Slovacia de la summitul extraordinar al UE.

"Cred că, având în vedere cum am plecat astăzi şi ce opinii au părţile, se pare că vom putea să reuşim mâine şi să propunem variante pentru ocuparea posturilor-cheie ale Uniunii Europene", a spus el, conform agerpres.ro

UPDATE: Lucrările Consiliului European au fost suspendate. Liderii europeni se vor reîntâlni marți, începând cu ora 12.00 ora României. 

UPDATE: În ciuda informațiilor despre un posibil acord, Politico.eu scrie că Polonia se opune în continuare numirii lui Timmermans în fruntea Comisiei Europene.

UPDATE: Surse diplomatice citate de Reuters spun că liderii europeni ar putea ajunge la un compromis privind numirea socialistului Frans Timmermans în funcția președinte al Comisiei Europene. 

Din partea dreptei, Kristalina Georgieva, fost comisar european din partea Bulgariei, în prezent directoare executivă la Banca Mondială, ar urma să preia președinția Consiliului European. Ar fi o lovitură de imagine dată de Sofia. 

Premierul Belgiei, Charles Michel, este favorit pentru postul de șef al diplomației UE. Manfred Weber, care țintea inițial șefia Comisiei Europene, ar urma să ajungă la președinția Parlamentului European.

UPDATE: Informații de la negocieri, citate de Politico.eu, spun că Donald Tusk nu ar dori să supună la vot vreo candidatură, în cursul zilei de luni.

Un maraton al negocierilor

Potrivit presei de la Bruxelles, Tusk s-a reîntâlnit cu scurt timp în urmă cu Merkel și Macron, în încercarea de a ajunge la un numitor comun. 

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi-a încheiat luni dimineaţă discuţiile bilaterale cu liderii prezenţi la Bruxelles, anunţă Politico.

Cei 28 de lideri europeni s-au reașezat la masa negocierilor după o pauză de circa patru ore, timp în care Donald Tusk a încercat să găsească o soluţie la criza declanşată după refuzul Partidului Popular European de a accepta, duminică, acordul de repartizare a funcţiilor de conducere a UE propus la summitul extraordinar convocat la Bruxelles.

După cum a notat secretarul general al Comsiiei Eueopene Martin Selmayr, nu este cel mai lung summit de Consiliu european, acesta nu a bătut încă recordul înregistrat în timpul crizei din Grecia.

Europarlamentarul olandez Sophie in 't Veld a criticat metoda europeană de alegere a șefilor de instituții, comparându-o cu jocul "scaunele muzicale":

"Nicio altă democrație majoră din lume nu are un sistem atât de bizar și de absons de a-și alege conducerea politică. Peste 200 de milioane de oameni au votat, dar acum 28 de indivizi s-au retras ca să joace scaunele muzicale", a scris eurodeputata, citata de Politico.eu.

PPE revendică din nou preşedinţia Comisiei Europene pentru propriul candidat, germanul Manfred Weber. 

Propunerea respinsă de creștin-democrați prevedea desemnarea lui Timmermans la preşedinţia Comisiei Europene, urmând ca PPE să preia șefia Parlamentului European prin Weber. în timp ce șefia Consiliului European să revină unui liberal de la ALDE.

Liderii UE, fără acord pentru împărțirea funcțiilor de putere. Summit de criză pe 30 iunie

Refuzul a venit ca urmare a faptului că PPE era dispus să renunţe la preşedinţia Comisiei Europene in favoarea lui Timmermans doar dacă obținea și președinția Consiliuluiui European.

"PPE refuză acordul care este propus. Este mort. Nu va fi niciun acord în această seară", a declarat pentru AFP unul din aceşti responsabili sub acoperirea anonimatului, la finalul unei reuniuni a liderilor europeni membri ai PPE organizate la Bruxelles înainte de summit.

Poziția lui Timmermans a fost subminată de statele grupului de la Vișegrad, Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia, cărora li s-a alăturat Croația.

Europarlamentarul Rareș Bogdan a scris, pe rețelele de socializare, că ar fi o rușine istorică dacă PPE pierde funcția de președinte al Comisiei Europene. „Bătrânul partid s-a trezit. PPE a ieșit la lupta. In sfârșit. Nu abandonează poziția numărul unu din Europa, cea de președinte a Comisiei. Ar fi o rusine istorică, să iei 183 de eurodeputați, (din ei 14 sunt români), să fi votat de 40 de milioane de europeni și să cedezi către un socialist PRESIDENTIA (...) Europa nu poate fi abandonată in mâinile socialiștilor. Cei 5 premieri și 3 șefi de stat PPE, printre ei și Klaus Iohannis vor trebui sa lupte “la baioneta”. in Consiliu. Alături de ei și Tusk și Juncker. Vom vedea deznodământul. Ss nu uit, PPe a hotarat in urma cu putin timp, VOT impotriva unui socialist, fir el si Timmermans”, a scris Rares Bogdan pe Facebook.

 Pe de altă parte, președintele Klaus Iohannis, a afirmat duminică seară, la sosirea la reuniunea extraordinară de la Bruxelles că i se pare inacceptabil ca statele intrate recent în UE să nu aibă o persoană într-o funcție importantă.

Timmermans a fost unul dintre cei mai critici oficiali europeni la adresa intervențiilor legislative în domeniul Justiției din România, operate de guvernarea PSD-ALDE, potrivit hotnews.ro.

Piesă halucinantă pro-PSD. Doi copii cântă: ”Frunză verde de bostan/Eu nu-l vreau pe Timmermans

Noul șef al Comisiei Europene trebuie să obțină cel puțin 72% din voturile celor 28 de state membre, care să fierepreyentative pentru cel puțin 65% din populația UE.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Vraja marii
02 Jul 07:38
Ia futu-te-n bot si mergi in cartierul rosu la relaxare, au 3 negri noi cu mataranga de 30, adusi recent din Central Africa. Mai au niste veri saraci din Liberia dar trebuie sa mai astepti ca-s inca pe container catre Antverp. Astia or sa-ti rupa rozeta pana ti-or sari lentilele de la biciclete, apoi o sa-ti luam interviu sa spui cum ti-a placut pervers mic ce esti.
Răspunde
0 0
Diaspora
01 Jul 20:29
Timerstramp s-a pus rau cu socialisti de-ai lui, cine crede el ca-l va sustine. Un dobitoc mai mare nu gasesti iar in Romania unde ar fi trebuit sa se implice in sustinerea guvermului socialist, berbecul i-a dat la cap pe unde a putut. Parca zici ca era membru PPE. Acum vede live ce inseamna sa-ti sustii partenerii, Polonia nu pune botul la vrajeala lui si bine face, duca-se invartindu-se panarama motorizata.
Răspunde
0 0
Florin
01 Jul 12:29
Imi place de Polonia ca este un stat care o coloana vertebrala cand este vorba d e negocierile pentrru functiile din Uniunea Europeana.Romania ar trebui si ea la randu-i sa fie mult maia ctiva si sa nu inghita tot ceeqa ce le pun unii de la Bruxelles pe masa!Sigur ca ||Polonia are un cui pentru Frans Timmermaans care a avut o atoitudine ostila fata de aceasta tara si pe buna dreptate polonezii nici sa auda de numriea olandezului in fucntia de presedinte al Comisiei europene noi inghitinad toate murdariile spuse la adresa Romaniei !!!!!
Răspunde
0 0
Și rechinii fac politică ,bre ?Credeam că...
01 Jul 06:07
Si noi nu mergem să punem umărul la alegerea lui Timmermans ?Că-i de-al nostru ,prieten cu dna prim ce dacă poporul șuguieste :„Cine ți-a scos ochiul ?-Frate-meu .-De- aia ți l-a scos asa adânc.Când vom avea un guvern care stie latina ,quid pro quod,atunci vom fi bătrâni ,vom fi pribegi .Quod insemna sa mă sprijine să obțin funcția si sa aresteze adversarul intern.
Răspunde
0 0
Și rechinii fac politică ,bre ?Credeam că...
01 Jul 06:06
Si noi nu mergem să punem umărul la alegerea lui Timmermans ?Că-i de-al nostru ,prieten cu dna prim ce dacă poporul șuguieste :„Cine ți-a scos ochiul ?-Frate-meu .-De- aia ți l-a scos asa adânc.Când vom avea un guvern care stie latina ,quid pro quod,atunci vom fi bătrâni ,vom fi pribegi .Quod insemna sa mă sprijine să obțin funcția si sa aresteze adversarul intern.
Răspunde
0 0
Bby
01 Jul 05:07
PreSIDENTia??? Mai radeai de Viorica...
Răspunde
0 0
Mitica Ion
01 Jul 00:36
Ați văzut inteligenti lor cu "viziune" gen Rares cheliosul ce se petrece de fapt în UE și ca nu sunt cu nimic mai presus de noi,,tot după ciolan umbla iar pe noi ne imbarliga. USR=noii comuniști, ,vor totul de la stat și cred ca impunând ceva cu forța atunci se poate, Nu au prins comunismul, socialismul și resping pe deplin liberalismul care-I partidul opartunistilor pentru ca ăsta înseamnă de fapt capitalismul, fura și fugi, da în cap, ia-I punga și dispari, nimic stabil, nimic pe termen lung.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?