Regulile examenului auto se schimbă din octombrie. Ce trebuie să faci pentru a obţine permisul?

23 Septembrie 2015

Dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice este acordat in baza unui examen ce include o proba teoretica si o proba practica, potrivit legii. In acest sens, cei care vor sa obtina permisul auto trebuie sa urmeze cursuri de pregatire teoretica si practica in cadrul unei scoli de soferi. Regulile examenului auto vor fi modificate, astfel ca persoanele care vor sustine probele de la inceputul lunii viitoare vor trebui sa respecte prevederi noi.

Persoanele care vor sa capete dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din Romania trebuie sa sustina examenul pentru obtinerea permisului auto, care consta intr-o proba teoretica si una practica, scrie avocatnet.ro.

"Dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai pe drumurile publice il are numai persoana care poseda permis de conducere valabil, corespunzator categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada inlocuitoare a acestuia cu drept de circulatie", prevede Codul rutier. Insa inainte de a putea sustine efectiv examenul auto, candidatii trebuie sa fie evaluati psihologic si medical si sa urmeze, in cadrul unei scoli de soferi, cursuri de pregatire teoretica si practica.

In momentul de fata, sustinerea examenului se poate face in termen de un an de la absolvirea cursurilor, iar cei care pica proba practica trebuie sa treaca din nou de proba teoretica. Totusi, aceasta regula va fi schimbata incepand din 5 octombrie, dupa cum reiese din Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 97/2015, care va modifica procedura de examinare stabilita prin Ordinul MAI nr. 268/2010.

Concret, de la acea data, persoanele care vor trece cu succes de proba teoretica vor putea sustine proba practica de mai multe ori, in cazul in care o pica, in perioada de valabilitate a cursurilor absolvite. In acest sens, candidatii vor fi nevoiti sa achite taxa de examinare si sa faca cel putin inca sase ore suplimentare de pregatire practica.



"Calificativul «admis» la proba teoretica permite sustinerea probei practice in perioada de valabilitate a cursului de pregatire teoretica si practica (...). Candidatii declarati «respins» la proba practica pot fi programati pentru sustinerea unei noi probe dupa o perioada de cel putin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare si prezentarea dovezii care atesta efectuarea a cel putin sase ore suplimentare de pregatire practica intr-o scoala de conducatori auto autorizata", dispune actul normativ publicat in Monitorul Oficial la inceputul acestei luni.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?