Regele Mihai I, în România pentru totdeauna. Sicriul regelui, depus la Palatul Regal

13 Decembrie 2017
Regele Mihai a fost adus la Castelul Peleș
Regele Mihai a fost adus la Castelul Peleș
FOTO: Inquam Photos / George Calin
Regele Mihai a fost adus la Castelul Peleș Regele Mihai a fost adus la Castelul Peleș Regele Mihai a ajuns în România 

Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai a ajuns miercuri la Castelul Peleş, unde a rămas pentru câteva ore. La ora 18 a fost transportat către Bucureşti, unde a fost depus în Sala Tronului de la Palatul Regal. Aici va rămâne până sâmbătă, ziua în care va avea loc înmormântarea, la noua catedrală Episcopală de la Curtea de Argeş. IMAGINI LIVE AICI

UPDATE: Sicriul regelui Mihai a ajuns la Palatul Regal, unde a fost depus în Sala Tronului. Sute de persoane au aşteptat, la porţile Palatului, strigând "Regele Mihai" şi "Monarhia salvează România". 

Sute de oameni aşteaptau să intre să îi poată aduce un ultim omagiu regelui Mihai. 

Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal:

Miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 și ora 24.00;

Joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00;

Vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00.

Intrarea este liberă. Accesul presei este permis.

UPDATE: Cortegiul funerar cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai a fost aşteptat de câteva sute de persoane la Arcul de Triumf din Capitală. Cortegiul a trecut pe sub Arcul de Triumf în jurul orei 20, în aplauzele celor câteva sute de români prezenţi pentru a-i oferi un ultim omagiu. 

UPDATE: La ora 18, cortegiul funerar a părăsit Castelul Peleş, îndreptându-se către Palatul Regal. 

Corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.

UPDATE: Președintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose, președintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu și președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea au adus un ultim omagiu regelui Mihai, la Castelul Peleș și au semnat cartea de condoleanțe. Liderul PNL Ludovic Orban a fost la rândul său prezent la Peleș. 

Miercuri sunt așteptați să prezinte condoleanțe la Peleș reprezentanți ai Președinției și Guvernului României și Republicii Moldova, membri ai Parlamentului celor două țări, alți reprezentanți ai instituțiilor statului și ai corpului diplomatic din UE și NATO, ai altor organizații internaționale, ai Academiei Române.

UPDATE: Cortegiul funerar a ajuns la Castelul Peleș, iar sicriul a fost depus în Holul de Onoare al fostei reşedinţe regale, unde a fost ținută o scurtă slujbă.

Publicul nu are acces pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

Sicriul a fost adus țară, la ora 11.00, cu aeronavă a Forţelor Aeriene Române, în care au fost prezenţi membri ai Familiei Regale, reprezentatul Guvernului, reprezentantul Armatei României, precum şi membri ai Casei Majestăţii Sale. Vor face de gardă, pe tot traseul de la Geneva la Bucureşti, militari din Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul.

IMAGINI LIVE AICI

La aeroport au fost prezenţi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, membri ai Familiei Regale, reprezentanţi ai Instituţiei Preşedintelui României, ai Guvernului, ai Parlamentului, ai Armatei şi ai Bisericii Ortodoxe Române. Ceremonia de la Otopeni va avea caracter militar, după cum a precizat Casa Regală.

Programul complet al funeraliilor

Miercuri

Miercuri, de la ora 14.00, corpul neînsufleţit al Regelui va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. Custodele Coroanei şi Familia Regală vor fi prezenţi la Sinaia. Programul vizitei oficialităţilor pentru a transmite condoleanţe la Castelul Peleş este următorul:

-  Ora 14-15: Instituţia preşedintelui României, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României şi ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului Republicii Moldova.

-  Ora 15-16: Reprezentanţii instituţiilor statului, centrale şi locale.

-  Ora 16-17: Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale.

-   Ora 17-18: Reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei.

Accesul la Castelul Peleş se face pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal de către instituţiile amintite. Publicul nu va avea acces pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va avea acces pe terasa Castelului Peleş şi, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare.

Miercuri, a ora 18.00, corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul şi presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.

Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal miercuri, 13 decembrie, între ora 21.00 şi ora 24.00; joi, 14 decembrie, între ora 08.00 şi ora 22.00 şi vineri, 15 decembrie, între ora 08.00 şi ora 22.00. Intrarea este liberă. 

Joi și vineri

Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeş, la ora 17.30. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeş.

La ora 17.50, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş. La ora 18.20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

La ora 18.40 va avea loc ceremonia religioasă a îngropării în Noua Catedrală Arhiespiscopală şi Regală.

 Prezenţa presei nu va fi permisă în cele două incinte, nici înainte, nici pe parcursul celor două ceremonii funerare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Familia Regală anunţă mare doliu pentru 40 zile şi doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu şi doliul se referă la prezenţa publică a membrilor Familiei Regale.

Cărţi de condoleanţe sunt deschise la Castelul Peleş, la Palatul Regal (Calea Victoriei) şi la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului.

Regele Mihai - care împlinise 96 de ani în 25 octombrie - a încetat din viaţă în 5 decembrie, la reşedinţa sa din Elveţia.

Sâmbătă

În ziua de sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10.25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal.

La ora 11.00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi. Accesul presei este liber.

La ora 11.10, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional. De la ora 11.30 la ora 12.45, cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei. De la ora 12.50 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul şi presa nu vor avea acces în catedrală.

La ora 14.00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti.

Sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat la ora 14.40 cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei şi membrii Familiei Regale a României. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.

Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print

Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?