Acest lucru este confirmat statistic de Biroul American de Cercetare Economică, care, analizând frecvența cu care au avut loc crizele economice în intervalul 1945-2008, au constatat că, în medie, o criză nouă se naște la un interval de 58 de luni față de cea anterioară (aproape 5 ani).
În acest moment, Statele Unite ale Americii au intrat în cel de-al șaptelea an de creștere economică, marcând unul dintre cele mai lungi cicluri de creștere, China este piesa de domino cea mai fierbinte, iar instabilitatea prețurilor mărfurilor agită piețele, spune Daniela Vasile, Director General Adjunct Certinvest.
Să privim cu optimism sau pesimism 2016? Cine tulbură de fapt apele economiei globale?, sunt întrebările la care răspunde în analiza de mai jos specialistul Certinvest care administrează în mod personalizat averile a peste 200 de clienți cu disponibilități financiare ridicate și pentru care a generat, în medie, în ultimul an, un randament de 9,6% raportat la euro.
1.Picătura chinezească
Când se discută despre o iminentă criză globală, prima grijă a celor care direcționează capital este situația din China. Piața economică chineză este un factor semnificativ de risc pentru evoluția economiei mondiale, căci aceasta din urmă este mai interconectată ca oricând. Iar China este cea de-a doua economie a lumii ca mărime, și speranța numărul unu în termeni de creștere a PIB-ului global.
Se îndreaptă China către o criză de amploare? Este oarecum antagonic a considera că o creștere economică de 6,8% este semnalul unei crize iminente.Totuși, economia chineză se confruntă cu o încetinire a ritmului de creștere. În 2015, economia chineză a crescut cu 6,8%, cel mai redus nivel din ultimii 25 de ani, în timp ce în 2014, procentul a fost de 7,2% - aproximativ jumătate din valoarea înregistrată în 2007 (13.9%), anul de debut al celei mai recente crize economice globale.
Pentru anul 2016, estimările FMI sunt în jurul a 6,5% - valoare considerată foarte bună pentru o economie dezvoltată. Dar economia chineză nu se încadrează în categoria celor dezvoltate, ea confruntându-se cu o perioadă de tranziție și de reforme, axate pe reducerea sărăciei extreme (aproape 100 milioane de chinezi trăiesc sub limita de sărăcie de 1 dolar/zi), și sustenabilitatea creșterii economice (în contextul dezvoltării foarte rapide, care a atras o serie de dezechilibre: urbanizare forțată, adâncirea diferențelor între clasele sociale, poluare extremă, etc.).
Moneda chineză, yuanul, este a patra cea mai folosită valută în lume și se estimează că va depăși lira sterlină, ca grad de utilizare, până la sfârșitul acestui an. Dar, este posibil să se deprecieze. FMI a anunțat recent că yuanul va fi introdus, începând cu 1 octombrie 2016, în coșul SDR, alături de dolarul american, yenul japonez, euro, și lira sterlină.
Se remarcă o tensiune între cursul oficial al yuanului și cursul off-shore, lucru care indică ieșiri masive de capital din China și atacuri speculative. De altfel, unul dintre obiectivele guvernului chinez este de a genera creștere economică prin limitarea investițiilor și încurajarea consumului. Însă consumul intern este anemic, iar calea cea mai ușoară de creștere poate fi încurajarea exporturilor, care, pentru a deveni mai competitive, ar trebui să se ieftinească. Această ieftinire este posibilă prin deprecierea yuanului. De altfel, și părerea specialiștilor este ca Banca Populară Chineză să lase yuanul să se deprecieze cu 10%-15%.
Yuanul chinezesc s-a apreciat foarte mult în ultimii 5 ani, strâns legat de cursul dolarului, la un curs stabilit artificial de Banca Populară Chineză. Totuși, de la începutul anului 2014, a început să se deprecieze în raport cu dolarul american, cu 8% până acum.
Și piața imobiliară chineză pare a fi supraevaluată, pe fondul creșterii masive a prețurilor din anii 2000-2008, 2013 și 2015, în pofida corecțiilor derulate în 2009, sau 2014, generate de politicile de acordare a creditelor imobiliare. Astfel, nivelul actual al prețurilor activelor imobiliare ar putea antrena o nouă corecție pe acest segment.
China a depășit criza din 2009 printr-un plan masiv de urbanizare și dezvoltare de infrastructură. Conform unei analize a lui James Chanos, unul dintre cei mai importanți administratori de fonduri la nivel global, China a contractat în 2009 construcția a peste 5,6 miliarde de metri pătrați (aproximativ 4m2 pentru fiecare locuitor), construcții finalizate până în prezent (jumătate rezidențial, jumătate comercial). Valoarea este imensă, iar China are acum o problema de integrare a acestei suprafețe. Însă, are atât dorința cât și portofelul necesar pentru a plăti acest festin.
2.Topirea prețurilor mărfurilor
O altă problemă cu care se confruntă economia vine de la piețele globale de mărfuri, care dau naștere unei cascade de deflație care se revarsă asupra producătorilor de materie primă și asupra restului lumii.
Prețurile mărfurilor au scăzut continuu începând cu anul 2011. Aurul, argintul, cărbunele, bumbacul sau cafeaua au acum niveluri similare celor de la începutul anului 2009. De departe însă, petrolul este marfa cu cea mai spectaculoasă evoluție negativă din ultimii ani, prețul barilului de petrol coborând sub pragul de 30 de dolari la începutul acestui an. Declinul accelerat al prețului petrolului a început în septembrie 2014, plecând de la 97 de dolari și ajungând, în doar 5 trimestre, la 30 de dolari, nivel pe care nu l-a mai atins din februarie 2002.
Cauzele acestei evoluții negative sunt corelate cu riscurile geopolitice din Rusia și Orientul Mijlociu, precum și cu supraoferta din piață, determinată recent de ridicarea embargoului privind comerțul cu produse petroliere, impus Iranului în 2006 de Consiliul de Securitate al ONU.
Criza petrolului rămâne un subiect fierbinte, cu toate că în piață începe să se formeze un nivel minim rezistent.
3. Acumularea de datorii
Dobânzile sunt la minime istorice și determină o creșterea a gradului de îndatorare din partea companiilor. Din păcate, creditele acumulate nu au generat profituri pe măsură, iar acest lucru este vizibil analizând gradul de corelare între datoriile contractate de companiile non-financiare și unul dintre principalii indicatori ai profitabilității companiilor – EBITDA.
Din 2014, cei doi indicatori s-au decuplat, profitabilitatea fiind pe un trend ușor descrescător, în timp ce valoarea creditelor contractate de companii a crescut puternic. De altfel, nivelul acestora este la o valoare la care s-a mai aflat înainte de a fi declanșate recesiuni. Aspect cu atât mai important, cu cât multe datorii ale companiilor din țările emergente sunt denominate în dolari, iar dolarul s-a apreciat semnificativ în ultima perioadă în raport cu monedele naționale. Astfel, datoriile devin din ce în ce mai greu de plătit.
4. Bursele sângerii
Indicii piețelor mature au depășit nivelul înregistrat înainte de criza din 2008, și se adâncește distanța dintre prețul acțiunilor și profiturile companiilor. P/E (Price to Earnings ratio), indicatorul care arată raportul între prețul de piață al acțiunii unei companii și profitul pe acțiune, este la o valoare destul de ridicată (20,64 este P/E mediu pentru companiile din indicele german DAX; 16,95 este P/E mediu pentru companiile din indicele S&P 500), ceea ce indică faptul că prețul de piață al acțiunilor este puțin supraevaluat față de mediile istorice.
Nici piața listărilor noi nu pare a fi prea animată, numărul IPO-urilor înregistrând un trend descendent, și anunțând o perioadă de corecție. Spre exemplu, în primele 4 luni ale acestui an sunt anunțate a fi aduse la cota bursei 61 de companii în SUA, în timp ce în aceeași perioadă a anului trecut au fost listate 488 de firme.
Corecția a început deja, piața americană a pierdut aproape 10% de la începutul anului, piețele europene au pierdut 7-8 procente, piața din China peste 22%, iar bursa românească a șters deja peste 10% din profituri în primele săptămâni de tranzacționare ale anului.
Din ce direcție răsare soarele?
Este clar că ne aflăm într-un punct de inflexiune pentru toți indicii majori, iar acest lucru poate genera oportunități. Una dintre ele ar fi de a genera profit pe termen lung prin cumpărarea de acțiuni la un nivel cu 15-20% mai jos față de cel actual. Însă este necesară orientarea către fundamentele economice și către companiile care au fost trase în jos de corecțiile generalizate, dar care realizează profituri în creștere, cum sunt cele din sfera tehnologiei, a bunurilor de consum, telecomunicațiilor, din industria farmaceutică, a serviciilor medicale,
