Reacţia Rusiei la raidurile din Siria: O încălcare a suveranităţii

23 Septembrie 2014

Moscova a condamnat ferm atacurile conduse de Statele Unite, în Siria, contra poziţiei jihadiştilor, declarând că este o încălcare a suveranităţii teritoriului sirian.

“Încercările de a atinge propriile obiective geopolitice, prin încălcarea suveranităţii unor state din regiune, nu vor reuşi decât să sporească tensiunile şi să destabilizeze regiunea”, a explicat Ministerul rus de Externe, citat de agenţia RIA Novosti, anunță RFI.

“Orice asemenea acţiune trebuie pusă în aplicare, respectând legea internaţională”, a avertizat, printr-un comunicat, ministerul rus. Totuşi, ruşii au confirmat, implicit, că o informare prealabilă a existat: “Iar asta (atacurile, n.r.) implică nu doar o notificare formală unilaterală, ci existenţa unui consens explicit, din partea guvernului sirian sau o decizie, în acest sens, a Consiliului de Securitate al ONU”.

Washingtonul, care a condus asemenea raiduri aeriene şi în Irak (convenite cu Bagdadul), explicase că nu-şi va coordona planurile cu Damascul, pe care-l acuză de folosire armelor chimice contra rebelilor.

Moscova, principalul aliat al regimului sirian, a avertizat de mai multe ori că statele care iniţiază scenarii militare unilaterale poartă întreaga responsabilitate, pe plan legal internaţional, în privinţa consecinţelor, iar ieri, potrivit presei iraniene, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi-a sunat omologul american, pe John Kerry, pentru a-i cere să respecte suveranitatea Siriei.



 

Mai multe pe RFI.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

6 0
Mircea Groza
24 Sep 01:48
Ne existand o aprobare din partea Consiliului de Securitate cei mari isi fac singuri dreptate.Aceste actiuni duc la escaladarea actiunilor armate.Amintim cele din ultimi ani:Libia, Tunis,Siria ,Iraq, Avganistan ,Serbia,Crimeea.
Răspunde
2 -6
george
23 Sep 22:35
S-au trezit si astia din betie sa vorbeasca...ei vorbesc de respectarea suveranitatii?? Ei care intrau cu tancurile in alte tari,vezi ungaria 1956, si ultimul exemplu Ucraina. Ia sa le ia si lor un cetatean si sa il decapiteze sa vedem ce face Putinei. Ei tin intotdeauna cu oricine este contra sua sau europa indiferent de ce acte teroriste fac. Jeg de oameni
Răspunde
7 -10
JURNALISTUL DE SERVICIU
23 Sep 18:45
Mai sa fie,auzi câta impertinenta si tupeu de la ......ursul moralist.
Demagogie cât cuprinde la voi,democraților lu' .........
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?