Ramona-Ioana Bruynseels, la prezidențiale printre porumbei albi. Ce a spus de Klaus Iohannis

22 Septembrie 2019
Ramona-Ioana Bruynseels, depunere candidatură la alegerile prezidențiale la BEC
Foto: INQUAM
Ramona-Ioana Bruynseels, depunere candidatură la alegerile prezidențiale la BEC Foto: INQUAM

Ramona-Ioana Bruynseels și-a depus, duminică, 22 septembrie, candidatura la alegerile prezidențiale și a eliberat mai mulți porumbei albi, la sediul BEC. Bruynseels este candidatul Partidului Puterii Umaniste (social liberal)

Ramona-Ioana Bruynseels, candidatul Partidului Puterii Umaniste (social liberal) şi-a depus duminică, la Biroul Electoral Central, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, la ora 20.00.

La ieşirea din sediul BEC a lui Bruynseels au fost eliberaţi porumbei albi.

La depunerea candidaturii, Ramona Bruynseels a venit împreună cu soţul său, a fost întâmpinată de simpatizanţi.

Candidata Partidului Puterii Umaniste a precizat că a strâns 280.945 de semnături.



Ramona-Ioana Bruynseels a spus că a văzut sondaje care indică un scor foarte bun pentru preşedintele Iohannis şi a caracterizat-o pe Viorica Dăncilă ca fiind un om bun. Bruynseels a precizat că modelul ei de om politic este fosta preşedintă a Republicii Chile, Michelle Bachelet.

Ce spune despre Klaus Ihannis și Viorica Dăncilă. „Iohannis ia peste 50% din primul tur”

Ea a spus că sunt patru candidaţi care se zbat să ajungă în turul doi, în timp ce, din sondajele pe care ea le-a consultat, preşedintele Klaus Iohannis nu este foarte departe de a obţine 50% din voturi, având astfel şanse să câştige din primul tur.

Despre Viorica Dăncilă a spus că este un om bun.

Întrebată dacă a fi femeie este o vulnerabilitate în cursa sa pentru fotoliul de la Cotroceni, Bruynseels a spus că acest lucru „poate fi o vulnerabilitate pentru cei misogini, foarte multe femei oameni ne sustin, sunt foarte mulți bărbați care ne spun sa dam sansa unei femei, dar e foarte important să fie o femeie competentă”.

Ce vrea să facă dacă ajunge președintele României

Bruynseels a declarat că „trebuie să redăm românilor șansa” și că anticipează că adversarul său este „ce se întâmplă acum în România, abuzurile din România”.

„Obiectivul meu imediat este să desfiinţăm imunitatea, să o reaşezăm în cadrul ei constituţional, astfel încât politicienii să beneficize de imunitate doar pentru poziţiile politice”, a anunţat ea, precizând că îţi propune ca în primele şase luni de mandat să reuşească acest lucru.

Întrebată în legătură cu fondurile pentru campania sa electorală, Ramona Ioana Bruynseels a spus că principalul susţinător este soţul său, dar că şi câţiva prieteni au contribuit cu sume mai mici.

„Nu o să mă vedeți pe atâtea panouri ca Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis, că nu ne permitem”, pentru că „e un partid mic, nu e partid parlamentar, nu suntem finanțați de la bugetul de stat”, a precizat ea.

 

Duminică s-au înscris oficial în cursa pentru Președinție a fost Cătălin Ivan, Ramona-Ioana Bruynseels și Bogdan Stanoevici. Mai este aşteptat Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceșanu, care a murit în cazul de la Caracal. Acesta își depune candidatura oficială la BEC, la ora 22,00, potrivit anunțului făcut. 

Sîmbătă s-au înscris oficial în cursă Kelemen Hunor, liderul UDMR, și Mircea Diaconu, susținut de ALDE și Pro România.

Kelemen Hunor și-a depus, sâmbătă, oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale din partea UDMR. Acesta a sosit la sediul Biroul Electoral Central pe trotinetă, la ora 12.00. A avut parte și de un dialog tensionat cu un protestatar în fața sediului BEC.  

Kelemen Hunor, lansare oficială la prezidențiale, pe trotinetă

Mircea Diaconu susținut de alianța electorală „Un Om”, și-a depus, sâmbătă, candidatura pentru alegerile prezidențiale la Biroul Electoral Central. Candidat independent susținut de alianța electorală formată de ALDE și Pro România, Mircea Diaconu a ajuns la sediul Biroului Electoral Central la ora 14.00.

Mircea Diaconu, lansat oficial în cursa pentru Cotroceni

Ultima sută de metri pentru înscrierea în cursa spre Cotroceni

 

Topul candidaților la Cotroceni, în funcție de numărul semnăturilor adunate:

Klaus Iohannis - 2.200.000

Viorica Dăncilă - 1.486.000

Dan Barna - 400.000

Mircea Diaconu - 400.000

Theodor Paleologu - 360.000

Ramona Ioana Bruynseels - 280.945

Kelemen Hunor - 266.000

Cătălin Ivan - 233.119

 

Până acum şi-au depus candidaturile preşedintele Klaus Iohannis, susținut de PNL, Viorica Dăncilă (PSD), Dan Barna (USR-Plus), Theodor Paleologu (PMP), Kelemen Hunor (UDMR), Mircea Diaconu (ALDE-Pro România), acestea fiind şi validate de BEC. În continuare, și-au mai depus candidaturile și Cătălin Ivan, Ramona-Ioana Bruynseels și Bogdan Stanoevici. 

BEC a respins candidaturile lui Viorel Cataramă şi Miron Cozma.

Din cursă s-a retras trei candidați: Liviu Pleșoianu, Adrian Stoican, Florentin Pandele.

Calendarul alegerilor prezidențiale  2019. Următoarele etape până la vot

Biroul Electoral Central decide asupra admiterii sau respingerii acestora până cel târziu în 24 septembrie la ora 24.00.

Săptămâna viitoare se va stabili ce candidați rămân oficial în cursă.

Deciziile BEC pot fi contestate, iar până în 26 septembrie sunt soluţionate contestaţiile.

În 27 septembrie, candidaturile rămân definitive.

Pe 12 octombrie este startul oficial al campaniei electorale.

Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 10 noiembrie, iar turul al doilea pe 24 noiembrie.

La primul tur, alegătorii din străinătate au posibilitatea de a vota de pe data de 8 noiembrie.

Cel de-al doilea tur de scrutin, în care vor intra primii doi candidaţi clasaţi, va avea loc în 24 noiembrie.

La al doilea tur al alegerilor prezidențiale, românii din Diaspora au posibilitatea de a vota de pe data de 22 noiembrie. 



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?