Putin despre posibila intervenție a SUA în Iran:"Ar fi o catastrofă pentru regiune"

20 Iunie 2019

Vladimir Putin susține că o intervenție în forță a armatei americane în Iran ar fi o catastrofă cel puţin pentru regiune și ar genera o amplificare a violenţelor şi o creştere a numărului de refugiaţi.

Un atac al Statelor Unite împotriva Iranului ar avea consecinţe "catastrofale", a avertizat joi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în contextul tensiunilor dintre Washington şi Teheran.

"Statele Unite afirmă că nu exclud folosirea forţei (...). Aceasta ar fi o catastrofă cel puţin pentru regiune. Ar genera o amplificare a violenţelor şi o creştere a numărului de refugiaţi", a declarat Vladimir Putin, citat de agenţia Associated Press şi de cotidianul Le Figaro.

"Consecinţele ar fi triste şi pentru cei care ar lansa o asemenea tentativă", a atras atenţia liderul de la Kremlin, informează mediafax.ro.

Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat doborârea unei drone militare americane care ar fi pătruns în spaţiul aerian iranian, dar Comandamentul Central din SUA (CENTCOM) susţine că aparatul de zbor se afla în spaţiul aerian internaţional, deasupra Strâmtorii Hormuz.



Franţa şi Germania au anunţat miercuri că vor depune toate eforturile pentru evitarea unui conflict militar între Statele Unite şi Iran, avertizând că riscurile se menţin, mai ales pe fondul presiunilor exercitate de Administraţia Donald Trump. 

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?