Zi neagră în Gaza după măcelul de luni. Declarația ONU, blocată de SUA

15 Mai 2018
Proteste în Gaza
Proteste în Gaza

Noi proteste se anunţă marţi în Fâşia Gaza, după masacrul soldat cu 59 de morţi şi peste 1.700 răniţi, ca urmare a scandalului declanşat de mutarea ambasadei SUA la Ierusalim. Statele Unite au blocat o declaraţie comună la ONU prin care se solicita o investigaţie a masacrului de luni.

Zi neagră în Fâşia Gaza, acolo unde 59 de protestatari ucişi de armata israeliană sunt înmormântaţi astăzi. În semn de solidaritate, Turcia a decretat trei zile de doliu naţional şi a acuzat Israelul de genocid. În schimb, autorităţile americane au dat vina pe organizaţia pe Hamas pentru cele mai violente ciocniri din regiune din ultimii 4 ani.

La Istanbul, mii de oameni au protestat faţă de incidentele din Fâşia Gaza şi faţă de inaugurarea ambasadei americane la Ierusalim. De altfel, Turcia a adoptat poziţia cea mai dură la nivel internaţional. Recep Tayyip Erdogan a rechemat ambasadorii Ankarei din Statele Unite şi Israel şi a criticat dur violenţele de la graniţă.

Violenţele din Fâşia Gaza puteau fi analizate într-o anchetă independentă ONU, dar cererea Kuweitului în acest sens a fost blocată de Statele Unite. Washingtonul susţine că a găsit deja vinovaţii pentru aceste incidente.

Între timp, au apărut noi detalii despre persoanele ucise în timpul protestelor. Printre acestea se numără un bărbat cu picioarele amputate, aflat în cărucior cu rotile, dar şi un bebeluş de doar opt luni, decedat după ce a inhalat gaze lacrimogene.

UPDATE 13.00 Ministrul de interne al Israelului, Gilad Erdan, spune că țara sa trebuie să amenințe direct viețile liderilor Hamas care au incitat la violențele de luni și că Guvernul israelian ar putea să revină la vechea strategie în relația cu organizația teroristă: să răspundă la agresiuni prin eliminarea liderilor.

UPDATE 11.00. Alarmele antiaeriene au sunat marți dimineața în Israel, la granița cu Fâșia Gaza, dar armata israeliană a confirmat pentru Haaretz că a fost o alarmă falsă.

UPDATE. Administraţia Trump a blocat o declaraţie a Consiliului de securitate al ONU care solicita o investigaţie neutră a evenimentelor de la graniţa dintre Israel şi Fâşia Gaza.

Declaraţia, iniţiată de Kuwait, urma să conţină şi exprimarea regretului şi tristeţii cu privire la numărul mare de morţi în urma protestului de luni, potrivit Haaretz.

Noi proteste împotriva Israelului sunt aşteptate marţi pe teritoriile palestiniene, informează BBC, la o zi după ce 59 de oameni au fost ucişi de soldaţii israelieni.

Tensiunea este cu atât mai mare cu cât palestinienii comemorează azi Nabka - sau Catastrofa. Numele face referire la crearea statului Israel, în 1948, ceea ce a dus la expulzarea a zeci de mii de palestinieni din satele lor.

Guvernul palestinian acuză Israelul că a comis un masacru oribil după ce peste 59 de oameni au fost uciși, iar alți 1.700 au fost răniţi, în urma unui protest la graniţa dintre cele două state.

Manifestaţia a strâns peste 40.000 de oameni, veniţi să îşi arate nemulţumirea faţă de inaugurarea Ambasadei americane la Ierusalim.

Înainte de începerea demonstraţiei, soldaţii au aruncat hârtii prin care îi avertizau pe palestinieni că îşi riscă vieţile dacă se apropie de graniţă.

Din cauza violenţelor, Consiliul de Securitate ONU se va reuni de urgenţă în această seară.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească marţi în urma violenţelor de la frontiera cu Fâşia Gaza în care 59 de palestinieni au fost ucişi de tirurile israeliene, în cursul ciocnirilor şi manifestaţiilor împotriva inaugurării ambasadei americane de la Ierusalim, transmite AFP.

Organizată la iniţiativa Kuweitului, reuniunea este programată la ora 14,00 GMT, potrivit unor surse diplomatice.

Ziua de luni a fost cea mai sângeroasă din conflictul israeliano-palestinian de la războiul din vara lui 2014 din Fâşia Gaza.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
ioan
15 May 11:46
După titlul șocant dat de ziaristul lui pește prăjit, să înțeleg că dacă la granița Românie grănicerii se vor găsi în fața unei gloate mascate care arunca cu incendiare și vor vrea să forțeze granița va trebui să-i întâmpine cu pâine și cu sare !!!! Mascații ăia nu au o activitate folositoare societății, o slujbă, o afacere, ...din care trebuie să-și hrănească familia ??? Cine-i plătește ca să aibă de ale traiului ??? La ăia din Kuveit care fac gălăgie, trece peste graniță așa oricine pe unde vrea, cum vrea ??? si face în kuveit ce vrea ???
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?